Curtea de Apel Suceava l-a readus în boxa acuzaților pe traficantul de ecstasy

Judecătorii au admis apelul procurorilor DIICOT, astfel că Paul Munteanu va fi rejudecat > Inculpatul, de 27 de ani, din Coșna, împreună cu Cătălin Cimbru, de 22 de ani, din Dorna Arini, a fost prins anul trecut vânzând pastile de ecstasy, dar niciunul n-a ajuns la pușcărie
Curtea de Apel Suceava a admis ieri apelul procurorilor Serviciului Teritorial Suceava al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) de suspendare a sentinței dată anul trecut în favoarea lui Paul Munteanu, de 27 de ani, din Coșna, prins în 2007 vânzând droguri de mare risc.
 

Acesta, împreună cu un alt tânăr, Cătălin Cimbru, de 22 de ani, din comuna Dorna Arini, a fost reținut în după amiaza zilei de 12 martie 2007, în timp ce încerca să vândă peste 4000 de pastile de ecstasy, alte 6411 pastile fiind găsite ulterior în locuința lui Munteanu. Anchetatorii au susținut că acesta din urmă a fost, de altfel, și cel care a introdus în țară, într-un geamantan cu fund dublu, circa 15.000 de astfel de pastile, cumpărate de la niște marocani, în localitatea Rossental, Olanda, acolo unde a fost la muncă. Paul Munteanu, ca principal inculpat, a fost primul trimis în judecată de procurori, chiar în luna martie 2007, iar Cimbru, care a invocat atunci o serie de afecțiuni psihice, l-a urmat în boxa acuzaților două luni mai târziu. Tribunalul Suceava, însă, a emis în data de 10 octombrie 2007 o sentință cu suspendare, iar ambii incul-pați au scăpat de pușcărie. Procurorii suceveni ai DIICOT n-au abandonat, totuși, cauza, astfel că, după suspendarea sentinței din octombrie, de către Curtea de Apel, Paul Munteanu se va reîntoarce în boxa acuzaților și riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 și 20 de ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: