Gașca de hoți de seifuri, decapitată de polițiștii suceveni, în cooperare cu cei din Iași

Judiciariștii suceveni, în cooperare cu cei din Iași, au reușit să pună cu botul pe labe banda infractorilor care, timp de mai multe luni, au instituit teroarea printre administratorii de oficii poștale, agenții bancare și alte instituții publice din județul Suceava, de unde furau, fără ca nimeni să fi observat nimic, seifurile. Pe 13 martie, Judecătoria Pașcani i-a arestat preventiv, în urma propunerii parchetului ieșean, pe C-tin G., de 33 de ani, Marcel D., de 36, și Gh. N., de 34 de ani, toți din Fălticeni, pentru o perioadă de 29 de zile, ca fiind suspecți în comiterea mai multor jafuri pe teritoriul județului Iași (de genul celor petrecute la Suceava).
 

Potrivit unor surse judiciare, gașca era monitorizată de specialiștii polițiilor celor două județe, dar, dată fiind complexitatea cauzei, s-a preferat, în ciuda presiunii mediatice, să nu „transpire” nicio informație. Greșeala infractorilor, în urma căreia au și fost reținuți de polițiști, s-a petrecut pe 9 martie, când, la Moțca, au „săltat” seiful din reședința unei persoane particulare. Au fost urmăriți de ofițerii sub acoperire, apoi legați. Doi dintre ei au fost prinși la Toplița, unde polițiștii suceveni și harghiteni au organizat un baraj. La activ, banda de hoți are cel puțin 8 spargeri, în care modul de operare este identic: in-trau, ridicau seiful, după care se făceau nevăzuți. Șeful găștii este, din câte am reușit să aflăm, C-tin G. Poliția mai trebuia să rețină cel puțin o persoană, a cărei identitate este trecută, din motive lesne de înțeles, sub tăcere, însă aceasta a reușit să fugă. Aceleași surse judiciare ne-au dezvăluit că e posibil ca banda să fie mult mai extinsă decât ce se află, deocamdată, în beciu-rile Poliției Iași. Reamintim ultima ispravă a infractorilor… În noaptea de 10/11 martie, între orele 22 și 24, au pătruns prin efracție în interiorul casieriei Primăriei Drăgușeni, de unde au sustras o casă de bani (în greutate de 360 de kg), în care se afla suma de 29.745 lei și mai multe evidențe contabile.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: