Actul normativ vizează susținerea activităților de producție din agricultură, nivelul fondurilor publice, cheltuielile eligibile pentru acordarea de fonduri publice care se acordă diferențiat pe culturi, plantații și specii de animale. Astfel, nivelul fondurilor publice alocate pentru înființarea, întreținerea și recoltarea culturilor agricole de grâu, orz, orzoaică, ciuperci este de 10 la sută, circa 15 la sută pentru in și cânepă pentru fibre, culturi furajere, cartof, tutun, 20 la sută pentru porumb, floarea soarelui, soia, orez, sfeclă de zahăr și legume de câmp, precum și 25 la sută pentru legume în spații protejate (sere, solarii). De asemenea, pentru întreținerea și recoltarea plantațiilor pomicole și de arbuști fructiferi se acordă un procent de 30 la sută din fonduri publice, 15 la sută pentru căpșuni și hamei și 25 la sută pentru plantațiile viticole. În cazul achiziționării sau producerii, Guvernul a aprobat un sprijin de 12 la sută pentru puii de pasăre pentru carne și ouă, 15 la sută pentru purceii pentru îngrășat, tineretul ovin, caprin pentru îngrășat, tineretul bovin pentru îngrășat și 20 la sută pentru material de populare piscicolă, familii de albine. Aprovizionarea, procesarea hranei, asigurarea medicamen-telor și tratamentelor medicale pentru animale, a cheltuielilor curente pentru întreținerea și funcționarea adăposturilor, utilajelor și instalațiilor aferente beneficiază de un procent de 12 la sută pentru păsări, 15 la sută pentru porcine, ovine, caprine, bovine și 16 la sută pentru material de populare piscicolă, familii de albine. Resursele financiare aferente fondurilor publice se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Creditele agricole contractate în anul 2008 vor putea beneficia de o contribuție medie de 17 la sută din fonduri publice din volumul creditelor acordate, potrivit unei hotărâri adoptată miercuri de Executiv privind nivelul fondurilor publice care se acordă în anul 2008. Conform actului normativ, volumul mediu al creditelor pentru producția agricolă, luat în considerare la acordarea de fonduri publice, nu poate depăși nivelul cheltu-ielilor medii de producție stabilite prin Hotărârea de Guvern.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii