Maslenitsa

În fiecare an, în săptămâna premergătoare Postului Mare, chiar în centrul Moscovei, au loc manifestările sărbătorii Maslenitsa, a cărei tradiție a fost reîncepută cu sprijinul nemijlocit al administrației capitalei ruse. Sigla acestei largi manifestări este „Soarele”. După iernile geroase, poporul rus sărbătorește, încă de la creștinarea sa, venirea primăverii. Având statut oficial de sărbătoare tradițională a întregii Rusii, iată că deja al șaptelea an la rând, în Piața Roșie, se desfășoară festivitățile acestei săptămâni sărbătorești. Locuitorii și oaspeții capitalei ruse, participă la serbări populare susținute de echipe folclorice și artiști de estradă, la jocuri și distracții sau diverse reprezentații teatrale, fac cunoștință cu vesele costume de carnaval, gustă tradiționale bucate rusești: turte cu miere, blini și multe altele.
 

După tradiție, fiecare zi a Maslenitsei, are denumire, obiceiuri și program specific. În prima zi a săptămânii festive, numită Întâmpinarea, are loc ceremonia de deschidere a sărbătorii. Din vechime, punctul culminant al veseliei, era în a patra zi, joi: jocuri vesele, distracții, competiții, lupte aprinse cu pumnii…Nu lipsesc nici montaje teatrale, numere de circ, și recordul Maslenitsei: din blini care se fac sub ochii publicului, bu-cătari pricepuți realizează o hartă adevărată a lumii! Săptămâna agitată și veselă se termină cu Duminica Ier-tării. Tradițional, în ajunul Postului Mare, oamenii din Rusia practicau ritualul unei mari smerenii, cerându-și reciproc iertare, în vederea purificării morale și spirituale. În încheiere – parada costumelor teatrale și de carnaval pentru toți doritorii. Seara, focul sărbătoresc de artificii se înalță deasupra Moscovei. Se estimează că peste 350 mii de oameni, sunt oaspeții Maslenitsei. Printre ei sunt moscoviți și oaspeți ruși, dar și turiști străini, veniți special la această sărbătoare. Ca anvergură și spectaculozitate, organizatorii consideră că Maslenitsa rusească este comparabilă cu carnavalul brazilian sau cel italian. Unele comunități formate din emigranți ruși stabiliți în România, marchează această sărbătoare. În Dobrogea, familiile de ruși-lipoveni, își fac vizite reciproce și au loc petreceri cu bucate tradi-ționale: blini (clătite cu brânză, dulceață, mere), vareniki (colțunași cu brânză) și multe altele. Veselie și descărcare sufletească înainte de Postul Mare. În așezările din nordul țării, s-au păstrat numai tradițiile religioase. Iată ce ne spu-ne învățătorul Vasile Ciubatura, din satul Lipoveni, comuna Mitocul Dragomirnei: „În săptămâna numită Maslenitsa, în satul nostru se pregătesc bucate deosebite, din ouă și produse lactate. Îmi amintesc că, odată, i-am făcut o surpriză soției care era plecată la biserică, pregătind tradiționalul «lapșovnik» – o budincă la «rolă» făcută (neapărat !) din tăiței de casă fierți în lapte, amestecați cu ouă, zahăr și vanilie.” Cu prilejul acestei săptămâni calde, luminoase și vesele, percepută ca sărbătorească, adresăm rușilor staroveri de pe meleagurile noastre, tradiționalele cuvinte de salut: Felicitări cu prilejul săptămânii Maslenitsa, să dea Dumnezeu să ajungem cu bine de Paști!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI