„Uninominalul” intră în contradicție cu Legea administrației publice locale

Președintele Consiliului Județean rămâne tot la mâna consilierilor județeni, ei putând să-l „detroneze” chiar la o lună după înscăunarea la cârma județului
Aprobarea actului normativ privind votul uninominal ar trebui acompaniată cu modificarea, în Parlament, a Legii administrației publice locale. Declarație aparține secretarului Biroului Permanent al Partidului România Mare, Stela Acatrinei, care a precizat ieri, într-o întâlnire cu mass-media suceveană, că prevederile acesteia din urmă trebuie puse în corelare cu legislația privind proaspăta modalitate de exprimare la urne.
 

Dna Acatrinei arată că, pe de o parte, se dă posibilitatea alegerii președintelui Consiliului Județean prin vot universal direct uninominal, iar pe de altă parte, în baza art. 101 din Legea nr. 215 a administrației publice locale, există toate premisele ca proaspătul șef al executivului județean să fie înlocuit chiar din prima lună de activitate. „Aceasta dacă jumătate plus unul din numărul consilierilor votează că nu sunt de acord cu președintele. Prin legea votului uninominal, respectăm dorința cetățenilor de a-și alege direct președintele administrației județene, eliminându-se fostele aranjamente de culise ale consilierilor, referitoare la vânzarea voturilor electorilor în favoarea unuia sau altuia dintre pretendenții la conducerea Consiliului Județean. Însă, în același timp, în baza Legii nr. 215, cel ales drept președinte rămâne tot la mâna membrilor deliberativului, care îi pot găsi, oricând, un pretext motivat legal de înlocuire”, a opinat Stela Acatrinei, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, adăugând că respectiva contradicție trebuie urgent înlăturată, în caz contrar nerezolvându-se mai nimic din noua opțiune privind introducerea votului uninominalul pentru consiliile județene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI