De la dl Adrian Done, președintele Clubului de Speologie Bucovina, am aflat deja momentele principale ale acestei “povești” (sau, cel puțin, “expozițiunea”, “intriga”, despre numeroase clipe subsumate “desfășurării acțiunii”…), momente pe care vi le vom prezenta, pe larg, într-o ediție viitoare a cotidianului Crai nou. Până atunci, dorindu-le un “deznodământ” fericit și în întâlnirea specială de astăzi, vă semnalăm doar câteva aspecte ale “poveștii”, suficiente, credem, pentru a vă atrage și a vă menține curiozitatea și interesul: “speologia este mai mult decât un sport, e cercetare, e știință!”; Clubul de Speologie Bucovina este “singurul din România, între Năsăud și Ploiești”; la înființarea Clubului, în județul Suceava “erau cunoscute 6-7 peșteri, iar acum sunt cunoscute aproximativ 80”; din 1983 și până astăzi, prin Club au trecut peste 600 de persoane: “unii n-au rămas cu mult, dar, altora, speologia le-a schimbat viața!”.
Într-un cadru special, pregătit într-un local din Suceava, astăzi, Clubul de Speologie Bucovina își aniversează 25 de ani de activitate (care se împlinesc la 7 martie). Vor fi alături de membrii actuali clubului, am aflat de la organizatorii evenimentului, mulți “prieteni dragi”, alături de care vor depăna amintiri, vor reînvia momentele cele mai importante ale activității lor de un sfert de secol – “povestea noastră de 25 de ani” – cu ajutorul diapozitivelor, fotografiilor și chiar muzicii.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii