PS Gherasim Putneanul – In memoriam

Întrucât astăzi, 4 martie, în Calendarul Creștin Ortodox este ziua Cuviosului Gherasim de la Iordan, faptul constituie un fericit prilej să evocăm în câteva rânduri/pagini viața și faptele regretatului Arhiereu Gherasim Putneanul, pe nume de mirean Ioan Cucoșel. Cel ce semnează prezentele rânduri își aduce aminte cu duioșie de figura blândă, de vocea caldă, de sfaturi și îndemnuri pornite din sufletul său cel bun, apropiat, frățesc, ca și de informații pe care ți le transmitea, fie de ordin teologic sau cultural. Întâlnirile noastre cu Prea Sfințitul episcop vicar, la sediul său din incinta Mănăstirii Bogdana, se transformau în lecții de viață, adesea depășind caracterul protocolar, iar subsemnatul se simțea de multe ori rușinat pentru timpul și importanța pe care mi le acorda prea generos.

 

În sufletul meu adesea purtam jena de a veni și de a-i răpi din timpul său de odihnă sau de creație. De aceea, încercam cât era posibil să-l vizitez cât mai rar. De fiecare dată îmi făcea obser-vație, pe un ton părintesc, pentru raritatea întâlnirilor noastre. P.S. Gherasim a ajuns să-mi fie ca un tată – tatăl meu real murise când aveam un an – iar apoi mi-a devenit și duhovnic în sensul larg al Cuvântului. Fiind educat, ca elev, apoi ca student, în anii 1955-1965, în spiritul ateismului, și, cum după eveni-mentele din 1989 s-au rupt barierele religioase, i-am mărturisit după 1990, când am început să frecventez Biserica Ortodoxă în mod normal, că nu simțeam acea trăire interioară, religioasă. Relatându-i pe larg despre copilăria mea, anii de școală și de studenție, profesoratul, Prea Sfințitul, ca un om iubitor, m-a îndrumat cu un calm desăvârșit ca să nu mă neliniștesc, deoarece acea chemare interioară, acea trăire religioasă o să-mi revină încet, dar sigur. Așa și s-a întâmplat. La început, îmi dădea să citesc fie din cărțile lui sau ale altora în care găseam răspunsuri la întrebările care mă frământau, apoi mă examina ce și cum am înțeles, mai completa cu alte învățături, și așa, încet, încet pătrundeam în tainele științei despre Dumnezeu. Fiind din fire curios și pentru că îmi plăcea să iau interviuri, am și luat dum-nealui nu unul, ci trei interviuri. Ele au fost publicate în revista Școlii Nr. 3 din Rădăuți, „Interferențe”, despre rolul religiei în școală (1995), despre istoria Episcopiei din Rădăuți și posibi-litatea reînființării ei, în revista „Iconar” (serie nouă), nr. 6 din 1997, despre viața sa și cum a ajuns să îmbrace haina monahală, interviul publicat în cotidianul Crai nou din 19 iulie 1996. Toate aceste interviuri au apărut apoi în cartea sa “Tihna însemnărilor” în 2004 și în cartea subsemnatului “Repere cultu-rale și umane” în 2005. Subsemnatul, ca un cetățean și profesor de limbă și literatură română, m-am bucurat enorm că în preajma sa, în Rădăuți, trăiește și muncește pe linie duhovnicească un Arhiereu de talia Prea Sfințitului Gherasim Putneanul. Prezența lui fizică în Rădăuți era o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, nu numai pentru subsemnatul, ci și pentru întreaga comunitate de acolo/de aici. Acum se simte un gol care persistă și după aproape pa-tru ani de când a plecat la Domnul. Prezența și prestanța sa pe atunci la orice manifestare reli-gioasă sau culturală, în oraș sau în zonă, aducea un plus de so-lemnitate, moralitate, trăire interioară oricărei activități umane colective. Bunătatea lui și sfătoșenia sa clasică, care astăzi foarte rar se mai găsesc, dar mai ales faptele sale și scrierile sale sunt de neuitat. De câte ori îmi aduc aminte de dumnealui, de câte ori citesc și recitesc scrierile sale – cărți de ale sale se află în biblio-teca noastră și fiecare cu dedicații aparte – savurez înțelepciunea din ele. Prea Sfințitul Gherasim, trecut la Ceruri, avea darul povestirii și mărturisirii, fie orale sau în scris. Dintre cele 8 cărți, unele sunt scrise de mâna sa sub conducerea înțelepciunii sale, “În duhul evlaviei ortodoxe”, “Cuvinte și tâlcuiri arhie-rești”, “Tihna însemnărilor”, “Catalogarea manuscriselor ro-mânești din Biblioteca Mănăstirii Secu” (Lucrare de licență) etc., iar altele sunt rodul consemnării unui dialog lung purtat, seara după vecernie, și despre pribegia fraților, cu preotul scriitor Constantin Hrehor (“Mierea din drumul pelinului”, “Iarba din roata amurgului” și “Tămâie și exil”). Am mai preci-zat că fiecare scriere de-a sa ne-a fost dăruită cu prețuire, îndemn și autograf. Iată, exemplific doar unul dintre autografe, luat la întâmplare “D-lui profesor Vichentie Nicolaiciuc cu toată dragostea și binecuvântare arhierească + semnătura, Rădăuți, 12.04.1994”. Trebuie precizat că toate cărțile sale și le-a publicat plătind dumnealui însuși tiparul lor. Ba, mai mult, s-au tipărit încă șapte cărți de mare valoare teologică și literară din generozitatea lui financiară. Amintesc aici doar câteva pe care mi le-a oferit cu plăcere spre lectură: “Monografia satului Vadu Moldovei” de Vasile M. Sandu, “Viața unui dascăl” de Gheorghe Jitaru, “Prințesa Tamaz (Floriile)” de Serapion Blaga, “Vlada și fiul ei” de Serapion Blaga. Sunt cărți de mare valoare artistică și documentară, autorii cărora sunt fie cunoscuți de-ai domniei sale sau i-au fost învățători de excepție la școala din satul natal. Când era vorba de o scriere valoroasă, imediat se angaja a sponsoriza autorul. Prea Sfințitul punea mare valoare pe Cuvân-tul tipărit, de aceea se străduia ca prin scrierile sale să lase ceva de învățătură urmașilor. Tipărea regulat, de multe ori în serie, articole cu caracter religios la ziarele religioase sau la cotidienele județene sau locale, precum Candela, Opinia (Buzău), Vocea Bu-covinei și Șapte zile bucovinene (Rădăuți), Crai nou (Suceava) etc. Iată ce mărturisește P.S. Gherasim despre importanța scri-erilor sale: “Nu m-am gândit să scriu mai mult și mai bine de-cât sfinții părinți, așa că am cumpănit lucrurile și am zis că nu-i rău să rămână pentru posteritate ceva din cele pe care le-am trăit cu toții în vremurile de odinioară. Spune Mântuitorul: “pen-tru cel curat, toate sunt curate, rămâne ca fiecare să aprecieze cum va dori cele împlinite.” Merită aici să mărturisim public o întâmplare fericită ce s-a ivit în relațiile noastre strânse care au început de după 1990 și care, treptat, s-au cimentat puternic până la trecerea sa în Nemurire (6 decembrie 2004). Prin februarie 1994, la o întâlnire de a noastră, plină de învățăminte, Prea Sfințitul îmi caută în biblioteca sa și apoi îmi pune în brațe un teanc de cărți și reviste teologice, spunând: “Domnule profesor, pe 15 noiembrie anul acesta se vor împlini 200 de ani de la trecerea la viața cerească a marelui monah de origine slavă, Paisie Velicikovski. Probabil, la toamnă, va fi omagiat într-o atmosfera deosebită. N-ar strica ca dv. să întocmiți, pe baza unei vaste bibliografii, o parte aveți aici, un referat sau o comunicare științifică despre rolul jucat de Paisie în ortodoxia românească și universală. Succes!” Am luat cărțile și revistele oferite și am plecat acasă. Inițial, nimic nu știam despre acest Paisie de la Neamț. După câteva zile, mă apuc să răsfoiesc cărțile și revistele și apoi să citesc diferite variante despre viața și opera lui Paisie. Dar… nimic nu se leagă de mine. Revin la Prea Sfințitul, cumva rușinat, și îi zic că, din păcate, nu pot, nu sunt în stare să concep un referat cât de mic. Nu aveam pe vremea aceea un minim bagaj de cunoștințe teologice. Nici terminologie. Prea Sfințitul, foarte calm, nu-mi acceptă renunțarea mea, ci, din contră, mă sfătuiește că este timp, și, cu răbdare, să nu mă las bătut. M-am întors acasă și mai îngreunat la suflet. M-am apucat iar să citesc și să recitesc materialele bibliografice dăruite. Apoi, încet, încet mi-a apărut curiozitatea de a afla mai mult despre Paisie Velicikovski. Am început a mă documenta serios, parcurgând și alte surse indicate la subsolul paginilor. Am conceput structura lucrării, am adăugat “umplutura” ei, și, astfel, formulând vreo 10 capitole am închegat lucrarea monografică despre Paisie Velicikovski. Prin septembrie 2004, prezint studiul Prea Sfințitului Gherasim, care, după o atentă citire, îmi apreciază că e bună de prezentat, la început, în fața preoților din Protopopiatul Rădăuți. Subsemnatul, în luna iulie 2004, a prezentat acest studiu ca o comu-nicare științifică despre Paisie Velicikovski la al V-lea Congres al Filologilor Români din Iași – Chișinău, care a stârnit cele mai controversate dezbateri în rândul participanților. Erau păreri pro și contra valorii activității lui Paisie Velicikovski în cadrul ortodoxiei românești, rusești și universale. Ulterior, studiul despre Paisie Velicikovski a apărut în trei dintre cele mai presti-gioase reviste românești: Limba Română de la Chișinău (1994), Teologie și Viața, nr. 11-12, 1994, Analele Bucovinei, nr. 2, 1994. Prea Sfințitul Gherasim a prezentat acest studiu și la Sesiunea “Bicentenarul de la moarte a lui Paisie Velicikovski” ce s-a ținut la Mănăstirea Neamț, în noiembrie 1994. Concluzionând, putem afirma cu tărie că autorul moral al acestui studiu despre Paisie Velicikovski a fost Prea Sfințitul Gherasim Putneanul. Și de data aceasta Prea Sfințitul s-a dovedit a fi un magistru de excepție. De la plecarea P.S. Gherasim Cucoșel Putneanul la Ceruri, din 6 decembrie 2004, luminile ca și clopotele din bisericile ortodoxe din Rădăuți ne rememorează, ne reamintesc de fiecare dată absența dintre noi, a celor vii din Rădăuți, a Omului, a Bunicului sfătos și a Ierarhului autentic, a Bunului credincios – Prea Sfințitului Gherasim Putneanul, Episcop Vicar la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Acum, de Ziua Cuviosului Gherasim de la Iordan și în toate zilele îl rugăm să se roage acolo unde se află pentru iertarea păcatelor noastre! Prof. VICHENTIE NICOLAICIUC P.S. Mulțumim doamnei profesoare Angela Man, directoarea Bibliotecii Municipale “Tudor Flondor” din Rădăuți pentru sugestia de a scrie acest articol omagial.