Amenzi pentru practici comerciale înșelătoare și abuzive

>Doi operatori economici au primit de la OJPC sancțiuni de câte 4000 de lei pentru că au mințit în ofertele promoționale și au încercat să vândă altceva decât a comandat clientul
Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului a luat atitudine împotriva practicilor comerciale înșelătoare și abuzive. Investiți cu și mai multă autoritate de control de Legea 363/2007, privind combaterea practicilor incorecte în relația cu consumatorii, publicată deja în Monitorul Oficial, inspectorii OJPC Suceava au sancționat doi agenți economici dovediți, unul că își făcea publicitate mincinoasă, al doilea că a încercat să vândă unui client altceva decât acesta comandase.
 

În primul caz a fost vorba de un comerciant de carburant ce afișase o ofertă promoțională ce promitea o sticlă de lichid pentru spălat parbrize la cumpărarea unei anumite cantități de benzină. Promoția, însă, era valabilă doar în scris, pentru că, la pompă, unul dintre consumatori s-a alimentat de trei ori cu acea cantitate de carburant fără să vadă vreo sticlă din soluția promisă. Băiat deștept, el a reclamat situația la OJPC, iar inspectorii au aplicat legea. În zadar a încercat comerciantul să motiveze înșelătoria cum că i s-a terminat stocul de lichid (ar fi trebuit să facă mențiunea că acesta se oferă în limita stocului disponibil), sancțiunea a fost aplicată! El are de plată o amendă de 4000 de lei și are obligația de a-i da clientului bunurile promise în promoție. Tot 4000 de lei a primit amendă, pentru că practica un comerț abuziv, și un magazin alimentar din zona pieței centrale a Sucevei. O clientă a vrut să cumpere carne tocată, dar din mușchi de vită, și a făcut vânzătorului comanda în consecință. Acesta însă a amestecat în cantitatea cerută și slănină de porc tocată. Pentru că a primit reproșuri și clienta a dorit să i se scoată slănina din amestec, s-a înfuriat și a refuzat să o mai servească. Probabil că a făcut-o până la final, dar numai după intervenția inspectorilor…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI