Amenajările pentru irigații, distruse de hoți

Deoarece amenajările financiare sunt dispersate în teritoriu, există probleme cu asigurarea pazei, a declarat ieri, la Suceava, directorul Sucursalei Moldova a Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, Ioan Arnăutu. „Avem probleme cu asigurarea pazei acestor obiective. S-au produs numeroase furturi din amenajări, distrugeri de diverse canale, podețe, drumuri de acces etc.”, a spus dl Arnăutu.
 

Domnia sa a evidențiat că activitatea de îmbu-nătățiri funciare a avut mult de suferit în ultimul timp, ceea ce reclamă o mai mare implicare din partea factorilor de răspundere. Soluțiile ar consta în atragerea de noi investiții, altele decât bugetare sau cele provenind din fonduri europene. Dl Arnăutu contează și pe disponibilitatea comunităților locale de a se implica în acest sector. Ioan Arnăutu a mai precizat că, din cauza lipsei resurselor finan-ciare, cât și pe motiv de fărâmițare excesivă a terenurilor, s-a ajuns la scăderea interesului pentru lucrările specifice. Sucursala Teritorială Moldova de Nord, cu sediul în municipiul Iași, are în subordine 4 unități de administrație, la Iași, Botoșani, Suceava și Neamț.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI