48 de ani de… nepotrivire

Aveau amândoi 86 de ani, ea mai devreme cu doar două luni, și intrând unul pe o ușă, celălalt pe alta s-au dus la tribunal. Să divorțeze!!! Ce zice satul? I-a durut în cot. Nu știau de-cât una și bună. „Io, cu baba asta nebună nu mai stau”! „Moșneagul ăsta ticalos… să nu-l mai vad în casa mea”! Și au ținut-o așa, ca loviți de streche, cu luni bune înainte, la oricine încerca să le tempereze patimile. Amândoi erau la a doua căsnicie și asta durase nu mai puțin de 48 de ani!!! Lumea din sat s-a crucit când a auzit veștile de despărțenie și vreme lungă a dezbătut problema în drum, pe la porți ori la cârciumă, dar înainte de judecător dăduse deja verdictul: „bătrâni și proști”.

 

La instanță, ca la circ. El cu fata lui stânga, ea cu fata ei în dreapta. Și dă-i și explică la „doamna președintă” cum le-a ajuns de atâta trai neghiob, cu unul trăgând „hăis” în jugul gospodăriei, iar altul „cea”. Tunau și fulgerau deopotrivă, cu mii de cuvinte mai spurcate ca o hazna. Bătrâna, stuchitoare profesionistă, bătrânul, camion în mânuitul pumnului spre consoarta octogenară, aveau oleacă și mai să se încaiere în instanță. Fata babei și fata moșneagului stăteau încremenite, stane de piatră cu ochii holbați, două mumii fără reflexe și o singură nedumerire pe chip: „Asta-i mama?? Ăsta-i tata”?? Ședință care dură o oră, acțiune doar cu un singur termen și cei doi erau divorțați. Cu acordul părților cică, un fel de „nepotrivire de caracter”, cum se invoca acum mulți ani în urmă. După 48 de ani… Eu n-am înțeles nimic din asta. Știu doar că, la trei săptămâni după divorț, moșul, cardiac, a pierit, iar baba l-a bocit la cimitir cu atâta jale că n-a mai înțeles satul nimic.