Într-o partidă amicală disputată ieri, în deplasare, echipa locală de rugbi, CSM Bucovina Suceava a reușit să se impună în fața formației Politehnica Iași cu scorul de 10-5. Chiar dacă ieșenii au fost cei care au marcat primii, elevii lui Constantin Vlad au revenit imediat în joc asigurându-și victoria prin două eseuri înscrise de Andronic și Opariuc.
Terenul pe care s-a disputat partida nu era amenajat cu buturi astfel încât, cele trei eseuri marcate pe parcursul întâlnirii nu au fost urmate de lovituri de pedeapsă. În plus mai mulți jucători ai echipei sucevene nu s-au putut prezenta la Iași, din cauza serviciului sau a școlii. Cu toate acestea antrenorul sucevenilor, Constantin Vlad, s-a declarat satisfăcut la șfârsitul meciului, de evoluția elevilor săi. „Sunt mulțumit în principal de dăruirea pe care am văzut-o la jucători, care nu s-au ferit de la placaje în ciuda unui teren extrem de dificil. Nu mă așteptam să câștigăm, deoarece echipa ieșeană se află înaintea noastră cu pregătirea, acest decalaj observându-se din plin pe finalul întâlnirii. Pe de altă parte, vrem să rămânem cu picioarele pe pământ și să debutăm cu o victorie în meciul oficial cu Grivița”, a declarat antrenorul Bucovinei Suceava.





























Comentarii