Membrii suceveni ai Consiliului Național al PSD nu vor vota conform unei poziții prestabilite

Vicepreședintele Ovidiu Donțu va vota pentru Adrian Năstase

Vicepreședintele PSD Suceava, dl Ovidiu Donțu, a declarat, miercuri, că reprezentanții organizației sucevene în Consiliul Național al partidului au libertatea să voteze, la președinția acestui for, ce candidat consideră că e bun pentru bătăliile viitoare ale PSD, iar el personal va vota pentru dl Adrian Năstase.
 

Dl Donțu, care este purtătorul de cuvânt al organizației, a spus, într-o conferință de presă, că Organizația Județeană Suceava a PSD are 26 de membri în Consiliul Național și că Biroul Permanent Județean a discutat despre votul ce va fi acordat în Consiliul Național, nefiind stabilită însă o poziție comună a organizației. „Fiecare membru al Consiliului Național are libertatea de a vota cu orice candidat pe care îl consideră bun pentru bătăliile viitoare ale PSD”, a afirmat dl Donțu. El a menționat că, personal, va vota cu dl Adrian Năstase, pentru că „s-a săturat” ca fiecare lider al PSD să aibă întocmite dosare penale. „Nu mai impresionează pe nimeni poliția politică”, a spus dl Donțu care a subliniat că, în cazul dlui Adrian Năstase, procurorii încearcă de 4 ani să dovedească faptul că a cumpărat o casă fără ferestre. „Au avut suficient timp să facă probatoriul. Dacă s-au gândit că îl vor putea ține pe Adrian Năstase blocat 2-3 mandate, s-au înșelat”, a spus dl Donțu. El a apreciat că membrii PSD nu-l vor ține pe dl Adrian Năstase într-o zonă în care să nu fie activ politic sau bătăios. „Adrian Năstase nu mai poate fi ținut în afara conducerii PSD. Cred într-un PSD cu Ion Iliescu președinte fondator, cu Mircea Geoană președintele poporului PSD și cu Adrian Năstase, președintele Parlamentului PSD, așa cum plastic poate fi asemuit Consiliul Național. Împreună cu toții să construim mesajul PSD pentru cele patru tururi de scrutin care ur-mează”, a mai adăugat dl Donțu. Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marți, că în cursul dimineții și-a depus, la Se-cretariatul general al PSD, dosarul de candidatură la funcția de președinte al Consiliului Național al partidului. Consiliul Național al PSD se va reuni vineri, 22 februarie, ocazie cu care își va alege președintele și va desemna trezorierul partidului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: