Handbal, Liga Națională

Supriza nu s-a produs

Steaua MFA București – CS Universitatea Suceava 37 – 34 (19 – 17)
Într-un meci restanță din etapa a XVI-a a Ligii Naționale de handbal masculin, CS Universitatea Suceava a pierdut ieri cu scorul de 34-37, întâlnirea disputată la București, în compania liderului Steaua MFA. Elevii lui Petru Ghervan au oferit o replică bună „militarilor”, mai ales în prima repriză când au fost de câteva ori în avantaj. În minutul 5, sucevenii conduceau cu 4-2 și visul studenților de a învinge Steaua părea realitate.
 

Experiența superioară și valoarea individuală a gazdelor avea să-și pună amprenta asupra evoluției ulterioare a jocului, astfel că, după 20 de minute, bucureștenii s-au distanțat la trei goluri, scor 12-9. Aceeași diferență a fost și în minutul 25, când tabela arăta 15-12. Dospinescu a fructificat un contraatac specific universitarilor și a reușit să restabilească egalitatea însă cei care aveau să intre cu avantaj la vestiarea au fost tot steliștii. 19-17 a fost scorul pauzei. Repriza secundă a început bine pentru suceveni, care au punctat prin Leonard Bibirig și Brădățan și au egalat din nou formația gazdă. Din păcate pentru noi, Ionuț Georgescu s-a aflat într-una din zilele de grație. O prestație foarte bună a avut și Alin Șania. Treptat, Steaua a luat avans. Bucureș-tenii au condus la patru goluri, scor 28-24 și la șase goluri, scor 32-26 dar sucevenii nu își luaseră gândul de a obține un rezultat pozitiv. Pe fondul unei relaxări a steliștilor, handbaliștii noștrii s-au apropiat spre finalul meciului la două goluri de Steaua, scor 34-32. A fost momentul în care arbitrii întâlnirii au acordat ușor o aruncare de la 7 metri, spre nemulțumirea lui Leonard Bibirig. Cu două minute înainte de fluierul final, Viorel Mazilu, unul dintre cei mai prolifici marcatori ai gazdelor, a tranformat lovitura de pedeapsă și Steaua s-a distanțat la trei goluri, o diferență care s-a regăsit și la finalul meciului. „Militarii” s-au impus cu 37-34 și se mențin în fruntea clasamentului, având un avans de 4 puncte față de HCM Constanța. „ Steaua este Steaua și acest lucru s-a văzut și astăzi. Noi am avut perioade în care am jucat foarte lent și acest lucru nu este admisibil în fața unui asemenea adversar. Ei au câteva individua-lități de mare valoare și din păcate au prins și o zi bună, mă refer aici, în special la Georgescu și Novanc. Atacul nostru pozițional a suferit din nou. Se pare că ne-am agitat prea mult și degeaba. Când ratezi din situații de șase contra patru pe final de meci în fața Stelei nu ai ce să mai spui. Au fost mai buni și trebuie să recunoaștem asta” a declarat imediat după meci antrenorul sucevenilor, Petru Ghervan. Handbaliștii Universității au înnoptat aseară în București iar azi vor reveni la Suceava pentru a pregăti meciul de duminică, împotriva echipei Minaur Baia Mare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI