Dl Onofrei a spus într-o conferință de presă că reprezentanții Prefecturii vor analiza această hotărâre, existând suspiciunea că, de fapt, astfel, se acordă un ajutor societății locale de transport public local, care aparține municipalității. „Să vedem dacă e un ajutor legal”, a precizat prefectul. Pensionarii suceveni beneficiază deja de abonamente gratuite după ce CL Suceava a adoptat un proiect de hotărâre inițiat de consilierii PSD prin care s-a majorat de la 250 de lei la 1000 de lei plafonul de venituri de la care pensionarii beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport local. Consilierii PSD au motivat inițiativa spunând că, odată cu creșterea pensiilor ,numărul celor care au pensii mai mici de 250 de lei ar fi scăzut foarte mult. În baza noii HCL, beneficiază de transport gratuit aproximativ 22.000 de pensionari.
Prefectul Orest Onofrei a anunțat că intenționează să verifice legalitatea HCL Suceava prin care pensionarii cu pensii sub 1.000 de lei beneficiază de gratuități pe transportul local în comun din municipiul Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii