Populația județului Suceava este bulversată de declarațiile politicienilor privind migrarea de la un partid la altul a aleșilor locali. Cel puțin așa consideră Ilie Niță, vicepreședinte cu probleme organizatorice a Filialei județene Suceava a PRM și lider al organizației din municipiul reședință de județ.
În acest context, domnia sa a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că vicepreședintele PRM al Consiliului Județean Suceava, Stela Acatrinei, nu va părăsi PRM. Dl Niță a menționat că dna Acatrinei nu își va dezamăgi electoratul care i-a acordat încrederea și care a susținut-o în această funcție. „Se fac pronosticuri asupra persoanei care va deține președinția Consiliului Județean și, în acest sens, noi avem deja un candidat în persoana dnei Stela Acatrinei”, a explicat dl Niță. Domnia sa a opinat că niciun partid de pe scena politică suceveană nu va putea obține majoritatea în deliberativul județean și că, pentru sprijinul oferit de PRM, vor trebui să ofere ceva la schimb, adică fotoliul de șef al executivului. Ilie Niță a precizat că, la alegerile locale, PRM Suceava va desemna și un competitor pentru primărie, obiectivul fiind ajungerea în turul doi. „Toate acestea sunt la îndemâna electoratului sucevean, care, cu siguranță, dorește să facă o schimbare pe eșichierul politic județean, înspre binele comunităților”, a evidențiat dl Niță. Reamintim că Ilie Niță nu a negat o eventuală înscriere în cursa pentru postul de edil-șef din capitala de județ, însă a menționat că, în acest sens, va decide conducerea organizației județene.



























Comentarii