Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului are sub monitorizare 12 minori repatriați din străinătate. Declarația aparține șefului instituției, Gheorghe Straton, care precizat ieri, într-o conferință de presă, că, micuții au fost descoperiți în Italia și Spania, unde au ajuns, pentru diverse activități, cu acordul părinților.
Directorul general Straton subliniat că minorii, găsiți singuri, au fost aduși în țară prin intermediul compartimentului specializat din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA), Direcția de Asistență Socială fiind informată despre proveniența lor din diverse comunități din județul Suceava. „Noi avem în cadrul instituției un centru pentru repatriați, însă am reușit ca toți acești copii să fie integrați în familie”, a spus Gheorghe Straton. DGASPDC Suceava are sub supraveghere 375 de minori care ar putea ajunge într-o situație de risc. Riscurile se referă la separarea de familie, ca urmare a neglijenței părinților; separarea de familie pe motiv de boală a capilor familiei, monitorizați fiind și copiii străzii sau cei care fac obiectul abuzului fizic. Aceste date au fost prezentate pe fondul unei recente sinucideri a unei tinere de 18 ani din Șcheia, elevă la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”. Gheorghe Straton a precizat că mama și fiica au reclamat doar verbal abuzul fizic din partea tatălui, însă acesta din urmă a ales să nu se prezinte la șe-dințele de consiliere. De asemenea, specialiștii Direcției au informat și despre variantele decăderii din drepturi a tatălui sau internării elevei într-o casă de tip familial, ambele fiind, la fel, neagreate.
























Comentarii