De asemenea, afirmă surse judiciare, a încercat, în 2003, să prejudicieze organizația din care a făcut parte (a fost prim-vicepreședinte) de suma de 220.000 de lei (în monedă actuală). Pe scurt, Dumitru Morhan îl dădea în judecată în 2001 pe parlamentar, prevalându-se de prevederile OG 5/2001 privind somația de plată, susținând că acesta are să-i remită o datorie de 80.000 de dolari. Ca mijloace de probă, Dumitru Morhan a prezentat judecătorilor un înscris de mână (o copie a unui așa-zis contract de împrumut între cele două părți), neluat în seamă ca fiind semnat de mâna deputatului. Interesant este că faptul că „documentul” a fost făcut pe o hârtie purtând antetul și ștampila UUR. La vremea respectivă, deputatul ne declara: „Numai ștampila este autentică, adică muiată în tuș și aplicată, ștampilă pe care Morhan nu a predat-o atunci când a fost exclus din UUR. Semnătura mea este contrafăcută prin mijloace electronice”. Judecătoria Suceava, unde Dumitru Morhan a invocat OG 5/2001, respingea ca nefondată somația de plată împotriva deputatului tocmai în baza OG 5/2001. Potrivit art. 1180, alin 1 din Codul civil, pentru a avea forță probantă deplină, un document/înscris sub semnătură privată trebuie scris în întregime de către împrumutat sau cel puțin a-cesta să adauge, la finalul actului, înainte de semnătura olografă, cuvintele „bun și aprobat” (unul sau altul din acestea sau o formulă echivalentă), arătând expres și în litere suma. Am încercat să-l contactăm telefonic, ieri, pe Dumitru Morhan, pentru a-i da posibilitatea să comenteze cel puțin tentativa de înșelăciune împotriva UUR, săvârșită în 2003, însă, la toate numerele de telefon mobil pe care le posedă a răspuns robotul, respectiv căsuța vocală.
Pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă de înșelăciune
Dumitru Morhan, președintele UDUR, a fost dat de către polițiștii SIF din cadrul IPJ Suceava pe mâna procurorilor locali. El este acuzat de statul român de săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la înșelăciune. Oamenii legii au probat în sarcina lui încercarea de a obține, în 2001, de la deputatul Ștefan Tcaciuc, fost președintele UUR (între timp decedat), 80.000 de dolari, folosindu-se de acte mincinoase.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii