Fotbal

CS Gura Humorului a remizat cu echipa lui Ionică Serea

CS Gura Humorului – FC Panciu 1 – 1
În prima partidă amicală din acest an, pe un teren foarte bun, CS Gura Humorului a întâlnit liderul Ligii a IV-a din Vrancea, FC Panciu, echipă antrenată de Ionică Serea.
 

Deși au dominat în mare parte meciul, humorenii nu i-au putut învinge pe oaspeți, mai ales din cauza numeroaselor ratări. Antrenorul Robert Moloce a pus rezultatul pe seama faptului că elevii lui sunt abia la primul joc. CS Gura Humorului a jucat în formula: Luchian – Neagoe, Luca, Tanase, Gafița, Grosu, Căinari, Cocar, Pătrașcu, Poienari, Plecanciuc. Au mai evoluat: Ioniță și D. Negrea. La fel ca în meciul cu Cetatea Suceava, partida de la Gura Humorului a fost arbitrată de antrenorul celor de la FC Panciu, cunoscutul arbitru Ionică Serea, care a fost ajutat la cele două tușe de Doru Cojocaru și Mircea Hopulele (ambii din Gura Humorului). Golul formației gazdă a fost marcat de Gafița în minutul 57.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI