Programul de evaluare a stării de sănătate

Peste 90% dintre sucevenii cu risc de îmbolnăvire sunt predispuși la diabet

Peste 90% dintre sucevenii depistați cu risc de îmbolnăvire pentru una sau mai multe boli, în urma consultațiilor și analizelor efectuate în cadrul programului național de evaluare a stării de sănătate, sunt predispuși la diabet zaharat, arată datele centralizate de CAS Suceava din iulie (când a început programul) și până în decembrie inclusiv.
 

Astfel, au fost găsite cu riscul de a contracta această boală 53.440 din cele 56.316 persoane depistate cu risc de îmbolnăvire pentru diverse boli, această din urmă cifră reprezentând circa 32,5% din populația evaluată. Pe locul doi se află bolile cardio-vasculare, fiind 18.032 cazuri care prezintă acest risc. Urmează persoanele cu risc pentru cancerul uterin – 2.501 cazuri, cancerul de col uterin – 1.645 cazuri, cancerul de sân – 1.319 cazuri, accident vascular cerebral – 706 cazuri, cancer colorectal – 643 cazuri, boală renală cronică – 541 cazuri, osteoporoză – 359 cazuri. În perioada menționată, medicii de familie au evaluat 172.929 persoane, dintre care 144.766 persoane asigurate și 28.163 persoane neasigurate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI