„Atac furibund al PD-L asupra primarilor și candidaților de primar liberali”

Vicepreședintele PNL Suceava, dl Mihai Aurel Steiciuc, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în perioada 2000-2004 PNL a acuzat frecvent „pesedizarea” județului prin metode neortodoxe, atunci când PSD dorea să devină partid unic, și a subliniat că în timpul guvernării 2004- 2008 PNL nu a condiționat alocarea de fonduri către primării de înscrierea primarilor în PNL.
 

„Astăzi vedem un atac furibund al PD-L asupra primarilor și candidaților de primar liberali, atac care vizează trecerea lor la PD-L, motivând, la fel ca și PSD, că, dacă nu vor candida din partea lor, nu vor primi fonduri și nu vor fi protejați de marele partid prezidențial”, a spus dl Steiciuc. El a arătat că, de fapt, PD-L nu are candidați cu șanse la alegerile locale și atunci încearcă prin „intimidare și șantaj” să-și găsească oameni care să câștige. „Nu vor putea amăgi din nou populația. Traian Băsescu nu candidează în fiecare localitate, nu candidează în acest an și mai are doar un an mandat”, a spus vicepreședintele PNL Suceava. El susține că PD-L dorește să se sub-stituie PSD, dorește să devină partid unic, uitând că electoratul a condamnat în 2004 toc-mai acest mod de a face poli-tică. „PNL Suceava condamnă acțiunea PD-L și-i consideră pe cei care vor ceda presiunilor PD-L drept slabi de înger sau că le e frică de amenin-țarea cu DNA. Pe viitorii can-didați PD-L atrași de la alt partid îi considerăm oameni ușor șantajabili”, a mai spus dl Steiciuc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI