La Cârlibaba

Crimă (din categoria filmelor horror) care ar fi putut fi evitată?

> O bolnavă psihic, în vârstă de 60 de ani, a ucis o femeie cu 10 ani mai în vârstă, până i-a văzut creierii pe pernă > Arma principală a crimei: o găleată metalică > Criminala s-a folosit și de pumni și picioare și și-a lovit victima până a știut că aceasta a murit cu siguranță >Mobilul abominabilei fapte nu există decât în mintea tulburată de boală a asasinei, care credea că victima îi face vrăji ca s-o omoare > Îngrijorător în tot acest caz este faptul că bolnava fusese internată în repetate rânduri la Psihiatria din Câmpulung Moldovenesc, încă de pe vremea lui Ceaușescu, ultima oară în 1999, dar nimeni nu a mai considerat, odată externată (în același an), că reprezintă un pericol pentru societate > De ani buni, femeia prezenta în comunitatea din Cârlibaba un comportament care ar fi trebuit să pună pe gânduri autoritățile > Nimeni nu și-a bătut, însă, capul cu ea, până s-a ajuns la abominabila crimă din noaptea de 6/7 ianuarie > Reputatul psihiatru Alexandru Paziuc, fost director al Spitalului de psihiatrie Câmpulung, membru în numeroase asociații naționale și internaționale de specialitate, ne-a declarat: „O societate cum e cea a noastră, în care nu există un sistem de supraveghere și tratament al bolnavilor psihic periculoși, poate suferi asemenea accidente. Ce au făcut autoritățile locale vreme de 9 ani? Ce au făcut vecinii? Poliția, rudele? Cum de s-a ajuns la crimă? Ce se face în general pentru evitarea unor astfel de orori?” > Doctorul Paziuc spune că în niciun caz un bolnav psihic periculos pentru socie-tate nu-și poate disimula atât de bine comportamentul încât să nu fie depistat și că, în toate cazurile de gen, există cadrul legal pentru ca o persoană care nu răspunde de faptele sale să fie izolată, înainte să se întâmple ceva rău
 

O crimă oribilă a avut loc în noaptea de 6/7 ianuarie, în comuna Cârlibaba. O femeie în vârstă de 60 de ani, bolnavă psihic, a ucis în bătaie o alta, cu 10 ani mai în vârstă, chiar în locuința acesteia din urmă. Procurorii criminaliști de la județ sosiți la fața locului n-au avut altceva de făcut decât să constate decesul, să consemneze declarațiile date cu seninătate de „nebună”, găsită în scurt timp, și să o interneze la Secția de psihiatrie Burdujeni, în vederea expertizării de rigoare. În mintea tulburată de boală a criminalei s-au intersectat temeri paranoide legate de vrăji, farmece și… diavol. Cele două femei, care se cunoșteau, se întâlniseră seara, la bise-rică, unde luaseră, creștinește, agheasmă. După care victima a invitat-o acasă la dânsa pe cea care avea să-i devină ucigașă. Ce s-a întâmplat ulterior poate face oricând subiectul unui film de groază. Bolnava a așteptat ca gazda ei să adoar-mă, după care s-a năpustit asupra ei cu o găleată de fier, lovind-o până i-a văzut creierii pe pernă. Victima a încercat să se apere, sporind, însă, și mai mult mânia paranoidă a agresoarei. Loviturile, aplicate cu o forță deosebită, întâl-nită des în cazurile patologice, au sporit în intensitate, criminala folosindu-se și de pumni, și de picioare, până a știut că victima a murit. Ulterior, a declarat procurorilor că decedata ar fi vrut s-o o-moare prin vrăji și farmece. „Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus la data de 07.01.2008 începerea urmăririi penale față de Nastasia Doboș (născută în 02.02.1947 în comuna Cârlibaba, domiciliată fără forme legale în aceeași localitate, căsătorită, 10 copii, studii 4 clase, fără ocupație), pentru săvârșirea infracțiunii de omor, la aceeași dată fiind pusă în mișcare și acțiunea penală. S-a reținut în cauză că, în noaptea de 06/07.01.2008, inculpata, în timp ce se afla în locuința victimei Domnica Bar-toș (născută la 08.04.1938, în comuna Cârlibaba, cu același domiciliu, sat Valea Stânei, că-sătorită, 2 copii), a exercitat acte de violență de intensitate ridicată asupra acesteia, care au dus la deces. Cercetările au stabilit că victima a fost lovită cu pumnii, picioarele, precum și cu o găleată metalică. Conform concluziilor provizorii ale medicului legist din cadrul Cabinetului de Medicină Le-gală Câmpulung Moldove-nesc, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemo-ragiei meningo-cerebrale, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut deschis. Cu ocazia audierilor, in-culpata a recunoscut săvârși-rea faptei, arătând însă că a ac-ționat în stare de legitimă apă-rare, mai precis și-a dat seama că victima urmărește să o ucidă cu «farmece și vrăji», pregătindu-și și o găleată în acest scop, iar actele sale de violență au fost exercitate doar pentru a o împiedica pe victimă să o ucidă. Investigațiile întreprinse în cauză au stabilit că inculpata Doboș Nastasia, în perioada 1985 – 1999 a fost internată la Spitalul de psihiatrie Câmpu-lung Moldovenesc, cu diag-nosticul episod confuzional, sindrom discordant paranoid, psihoză discordantă. De ase-menea, tot din investigațiile efectuate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Su-ceava și echipa operativă din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de investigații criminale, a re-ieșit că inculpata, de peste 20 de ani, făcea afirmații în sen-sul că persoane nedetermi-nate din comuna Cârlibaba in-tenționează să o ucidă cu far-mece și vrăji. Prin ordonanța din 07.01.2008 s-a dispus in-ternarea medicală provizorie a inculpatei, datorită faptului că inculpata se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate. Întrucât există suspiciuni cu privire la discernământ, prin ordonanța din data de 08.01.2008 s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice asupra inculpatei Doboș Nastasia de către experți din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, care urmează să stabilească dacă la momentul săvârșirii infracțiunii aceasta a acționat cu discernământ”, se arată într-un comunicat de presă de ieri al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procuror Luminița Hurjui. Dincolo de această haluci-nantă poveste, câteva întrebări s-ar impune: cum a putut, vre-me de mai bine de 8 ani, un bolnav psihic periculos, aflat sub tratament, iar apoi exter-nat din spitalul de specialita-te, să nu fie depistat de nimeni din comunitatea locală, iar nicio autoritate din comună să nu ia măsurile impuse de lege? Să fi fost comportamentul Nastasiei Doboș atât de bine disimulat, încât nimeni nu și-a mai bătut capul cu pericolul real pe care îl reprezenta? Afirmațiile cum că cineva vrea s-o ucidă prin farmece și vrăji au stat ascunse în „casânca” fe-meii, izbucnind dintr-o dată în noaptea de 6/7 ianuarie și lu-ând forma grotească a ceea ce s-a întâmplat? Greu de crezut. Am luat legătura cu reputatul psihiatru Alexandru Paziuc, fost director al Spitalului de psihiatrie Câmpulung, membru în numeroase asociații naționale și internaționale de specialitate, care ne-a declarat: „O societate cum e cea a noastră, în care nu există un sistem de supraveghere și tratament al bolnavilor psihic periculoși, poate suferi asemenea accidente. Ce au făcut autoritățile locale vreme de 9 ani? Ce au făcut vecinii? Poliția, rudele? Cum de s-a ajuns la crimă? Ce se face în general pentru evitarea unor astfel de orori?”. Doctorul Paziuc ne-a explicat că în niciun caz un bol-nav psihic periculos pentru societate nu-și poate disimula atât de bine comportamentul, încât să nu fie depistat și că, în toate cazurile de gen, există cadrul legal bine precizat pen-tru ca o persoană care nu răs-punde de faptele sale să fie izolată, înainte să se întâmple ceva rău.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI