Calificarea Cristinei Casandra la Jocurile Olimpice de la Beijing a fost decisivă pentru cei care au votat Anul 2007 a fost unul fructuos pentru Cristina Casandra. În februarie, la București, ea a ocupat locul trei în proba de 3000 m obstacole din cadrul Campionatelor Naționale. O lună mai târziu, în Bulgaria, atleta suceveană a devenit vicecampioană balcanică în cadrul aceleiași probe, ea ocupând locul trei și în concursul pe echipe. La Cupa Europei, desfășurată în acest an în Italia, Cristina Casandra a câștigat proba ei preferată, cea de 3000 m obstacole la individual, și a ocupat locul doi cu echipa României. Iulie 2007 avea să-i aducă sportivei de la CSM Suceava, un nou titlu de campioană națională a aceleiași probe. Cu acest prilej, Cristina Casandra a realizat și baremul pentru Jocurile Olimpice de la Beijing. Concursurile internaționale din acest an au reprezentat un alt punct forte pentru câștigătoarea secțiunii „Sportivul sucevean al anului”. Locul 1 în finala IAAF din Germania, locul 3 în Grand Prix-ul din Italia și locul 6 obținut la Campionatele Mondiale de la Osaka (Japonia) au fost cu siguranță atuurile Cristinei, motiv pentru care cititorii ziarului „Crai nou” au desemnat-o cea mai bună sportivă suceveană din 2007. Fotbalistul Ionel Celpan și voleibalistul Andrei Giurcă au completat podiumul secțiunii „Sportivul sucevean al anului” Pe locul doi al acestei secțiuni s-a aflat jucătorul Ionel Celpan de la Cetatea Suceava. Adus în vară de la CS Otopeni, de antrenorul Marian Pană, play-maker-ul echipei locale de fotbal a ajuns, în scurt timp, unul dintre cei mai apreciați jucători ai Cetății. Reușitele sale, unele foarte spectaculoase, și numeroasele pase decisive au însemnat o contribuție semnificativă din partea lui Celpan la cele 14 victorii obținute de gruparea suceveană în turul campionatului. În fine, pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Andrei Giurcă. Voleibalistul de la CSMU LPS Suceava a impresionat în acest an în multe din jocurile echipei, fiind unul dintre cei mai constanți jucători. Faptul că la finalul sezonului Giurcă a jucat câteva meciuri deși nu era apt din punct de vedere medical, punându-și în pericol cariera, a contat mult pentru cititori. Voleibalistul a adunat 617 puncte, cu 16 mai multe decât handbalistul Iulian Andrei. Iată clasamentul de la secțiunea „Sportivul sucevean al anului”: 1. Cristina Casandra (CSM Suceava) – 996 p. 2. Ionel Celpan (Cetatea Suceava) – 686 p. 3. Andrei Giurcă (CSMU LPS Suceava) – 617 p. 4. Iulian Andrei (CS Universitatea Suceava) – 601 p. 5. Ovidiu Bursuc (CSM Bucovina Suceava) – 505 p. Silviu Casandra a câștigat duelul cu Petru Ghervan. Diferența dintre cei doi a fost de doar 33 de puncte Dacă soția sa, Cristina, a câștigat categoric titlul de cea mai bună sportivă suceveană din acest an, Silviu Casandra a fost desemnat de cititori ca fiind cel mai bun antrenor al anului. El l-a depășit la mustață pe Petru Ghervan, antrenorul echipei locale de handbal. Cu siguranță că, în mintea celor care au votat, performanțele Cristinei au fost considerate ca fiind și ale lui Silviu, și asta pe bună dreptate. De altfel cei doi, se află încă din luna noiembrie în Portugalia, acolo unde pregătesc, de pe acum, viitorul sezon competițional, care va culmina cu Olimpiada de la Beijing, din luna august. Rezultatele obținute de Silviu Casandra sunt rodul seriozității și tenacității în munca pe care el o desfășoară atât în ceea ce pri-vește antrenamentele pe care le pregătește pentru Cristina cât și cele pentru tinerii și juniorii de la CSM Suceava de care se mai ocupă. Silviu Casandra, triplu campion național în 2007 Pe lângă cariera de antrenor, Silviu Casandra își continuă și cariera de atlet. În 2007 el a devenit triplu campion național în probele de 10, 20 și 50 de km marș. Silviu Casandra a totalizat 856 de puncte, el fiind urmat îndeaproape de Petru Ghervan, tehnicianul Universității Suceava. Pe locul trei s-a clasat Marian Pană, antrenorul echipei locale de fotbal. Iată clasamentul secțiunii „Antrenorul sucevean al anului”: 1. Silviu Casandra (CSM Suceava) – 856 p. 2. Petru Ghervan (CS Universitatea Suceava) – 823 p. 3. Marian Pană (Cetatea Suceava) – 677 p. 4. Constantin Vlad (CSM Bucovina Suceava) – 555 p. 5. Victor Pancu (CSMU LPS Suceava) – 494 p. Handbaliștii de la CS Universitatea Suceava nu au avut rival la secțiunea „Echipa suceveană a anului” Secțiunea „Echipa suceveană a anului” a avut o favorită certă: echipa CS Universitatea Suceava. Succesele din prima jumătate a anului, locul 9 ocupat în vară, la finalul stagiunii 2006-2007, și mai ales parcursul foarte bun din turul actualei ediții de campionat al Ligii Naționale de handbal masculin, au fost decisive pentru cititorii noștri. Elevii lui Petru Ghervan au adunat 943 de puncte, cu 187 mai multe decât fotbaliștii de la Cetatea. Victoriile din acest an și clasarea echipei în partea superioară a clasamentului, alături de formații ca HCM Constanța, Steaua MFA sau UCM Reșița nu au fost uitate de cei care au votat. De altfel, echipa locală de handbal a beneficiat și în paginile ziarului „Crai nou” de spații largi, rezultatele obținute de Bibirig&Co. determinându-ne să le acordăm atenția pe care o merită. Cei care au votat au considerat că handbaliștii au fost în acest an cea mai bună echipă suceveană. În componența Universității Suceava se regăsesc: Iulian Andrei, Bogdan Pralea, Andrei Spiridon, Leonard Bibirig, Cristian Adomnicăi, Cezar Mihai, Sergiu Zvanciuc, Adrian Chiruț, Mădălin Țuțu, Ioan Tcaciuc, Constantin Brădățan, Marius Ignat, Florin Dospinescu, Andrei Bursuc, Adrian Mitrea, Silviu Hapenciuc și Răzvan Gavriloaia. Un merit deosebit în realizarea performanțelor realizate îl are și rectorul Adrian Graur precum și sponsorii formației universitare. Antrenorii Petru Ghervan, Leonard Bibirig și Florin Leuciuc, purtărtorul de cuvânt, Mihai Chira, și nu în cele din urmă sponsorii grupării universitare, cu toții pot considera că au fost împreună echipa numărul 1 în 2007. În ciuda faptului că a retrogradat în Liga a III-a, Cetatea Suceava este încă în topul preferințelor cititorilor. Fotbalul râmâne iubit la Suceava, iar rezultatele din prima parte a campionatului au demonstrat că promisiunile primarului Ion Lungu, ale președintelui Dumitru Moldovan și ale antrenorului Marian Pană, nu au fost în zadar. Cetatea Suceava a obținut 14 victorii în tur și este principala favorită la promovarea în Liga a II-a. Pe locul 3 la secțiunea „Cea mai bună echipă suceveană a anului” s-a clasat CSMU LPS Suceava. Voleibaliștii lui Victor Pancu au avut un final de an excelent și au obținut calificarea în faza a II-a a competiției. Dacă sprijinul financiar va fi mai consistent, anul viitor tinerii voleibaliști suceveni și-ar putea demonstra întreaga măsură a talentului de care dispun. Iată clasamentul secțiunii „Cea mai bună echipă suceveană a anului”: 1. CS Universitatea (handbal) – 943 p. 2. Cetatea Suceava (fotbal) – 760 p. 3. CSMU LPS (volei) – 663 p. 4. CSM Bucovina (rugbi) – 531 p. 5. CSTA (rachetomodelism) – 508 p. Performanțele din 2007 sunt de apreciat. Eșecurile au fost și ele prezente. Și vor mai fi. Nu există sportiv perfect. Bun este cel care greșește mai puțin. Asta așteptăm și noi de la cei care ne vor reprezenta în 2008, indiferent că va fi vorba de fotbal, handbal, rugbi, volei, atletism, lupte sau box. Sau orice altă ramură sportivă. Ne dorim ca la finele anului viitor succesele să fie pe măsura potențialului de care dispune Suceava. Exemplele de performanță nu lipsesc. Și ne mai dorim ceva: să ne regăsim sănătoși cu toții în 2008! La mulți ani!
Cristina și Silviu Casandra au dominat ancheta-concurs „Laureații anului 2007 în sportul sucevean”, realizată la final de an de ziarul „Crai nou”, cei doi câștigând secțiunile dedicate celui mai bun sportiv sucevean din 2007, respectiv cea a celui mai bun antrenor. Cu un total de 996 de puncte, atleta legitimată la CSM Suceava a câștigat detașat în fața celorlalți sportivi nominalizați, având un avans de 310 puncte față de următorul clasat, Ionel Celpan (Cetatea Suceava). Pe ultima treaptă a podiumului nostru, realizat în funcție de opțiunile cititorilor, s-a aflat voleibalistul Andrei Giurcă (CSMU LPS Suceava).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii