Pensionarii suceveni pot răsufla ușurați

Oficiile PTTR, libere de hoți, grație unei acțiuni de amploare a Judiciarului municipal

> După două luni de muncă sub acoperire, polițiștii au pus cu botul pe labe banda care fura din buzunare pensiile bătrânilor > Judecătorii au decis ieri arestarea capului bandei
Gruparea de hoți de cartier, despre care Crai nou v-a informat în urmă cu mai bine de două luni că „opera” nestingherită la buzunarele bătrânilor care veneau să-și ridice pensiile în sediile Poștei sucevene (Oficiul 6 și 7), a fost pusă cu botul pe labe, ne asigură Judiciarul municipal al Poliției Suceava.
 

În cursul după-amiezei de ieri, Judecătoria Suceava l-a arestat preventiv pe capul bandei, Florin Rusu, de 37 de ani, din Slatina – Suceava, pentru furt calificat, pentru 29 de zile, până pe 10 ianuarie, dispunând, în același timp, urmărirea penală, în stare de libertate, a lui P.S., de 31 de ani, din Gura Humorului, și S. C., în vârstă de 26 de ani, din Năsăud, pentru complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni. O acțiune operativ-informativă a polițiștilor sub acoperire, coordonați de Judiciarul municipal sucevean, a condus la prinderea capului bandei, pe 12 decembrie, după ce un bătrân în vârstă de 67 de ani (Constantin I.) a fost „pră-duit” de portofelul în care se aflau mai mult de 4 milioane de lei vechi plus actele per-sonale. Polițiștii, amestecați printre clienții Poștei, au reu-șit reținerea lui Florin Rusu și a complicilor. Reamintim că, printre fap-tele pentru care s-au adunat probe în decursul operațiunii derulate timp de două luni, se numără jefuirea, pe 14 noiem-brie, a unei bătrâne de 80 de ani, în sediul Oficiului poștal 7 din municipiul reședință de județ, chiar după ce și-a ridicat pensia de la ghișeu. Maria A. venise la Poștă pentru a intra în posesia banilor cuveniți du-pă o viață de muncă și pentru a plăti factura telefonică. În interiorul oficiului, lume mul-tă, majoritatea pensionari, dar și trei indivizi, intrați, chipu-rile cu treabă, odată cu bă-trâna. Cel mai probabil e că aceasta a fost urmărită pas cu pas, încă de acasă. Maria A. și-a încasat pensia, a pus banii în poșetă, a închis-o, după care a așezat-o, în mod firesc, pe umăr. După care a scos 50 de lei pentru a achita factura tele-fonică. Greșeala fatală a săr-manei femei a fost că n-a mai închis geanta. Într-o fracțiune de secundă, Maria A. a rămas doar cu restul de la „telefon” din mână, pe care funcționara i-l dăduse cu câteva clipe îna-inte. Cei trei s-au făcut nevă-zuți într-o clipită cu prada: pensia lunară de 5 milioane de lei vechi a Mariei A. Surse judiciare ne-au infor-mat că aceeași grupare infrac-țională a operat și în octom-brie 2007, la Oficiul 6, când cel puțin 3 pensionari au rămas fără pensiile din buzunare. Valoarea prejudiciului total al victimelor bandei de hoți se ridică la aproximativ 50 de milioane de lei vechi, declară surse judiciare. Toți cei trei membri ai gru-pării sunt clienți vechi ai Po-liției, dintre aceștia numai Florin Rusu fiind recidivist. În cazul celorlalți doi învinuiți, a intervenit reabilitarea jude-cătorească. Totuși, toți trei riscă ace-eași pedeapsă: de la 3 la 15 ani. Polițiștii, dar și martorii oculari ai furturilor descrise de noi la vremea producerii lor, susțin că Florin Rusu era ajutat de complici, prin „ține-rea tirei” (un mod clasic de acoperire a vizibilității victi-mei sau de sustragere a aten-ției acesteia).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: