Aur

Trec des pe lângă Parcul Universității pe trotuarul migălit în această vară, din care acum două luni a fost decupată fără milă o porțiune serioasă. Groapa din care de la o vreme ies aburi groși nu poate fi ocolită decât pe șoseaua străbătută, periculos, de zeci de mașini în goană. Ca tot ce este prea aproape, Primăria nu o zărește, în schimb deslușește atent și critic ce se întâmplă în Roma și ia atitudine. S-ar putea scrie mult despre lucruri grave, despre eforturile depuse pentru înfrățirea Sucevei cu unul din municipiile Romei, eforturi afectate de această privire vigilentă sau despre eterna mizerie instaurată de maidanezii care continuă să prolifereze în municipiul reședință de județ la concurență cu noroaiele.
 

Dar prefer la sfârșit de săptămână grea și friguroasă să mă gândesc la ceva frumos și rar. Sâmbăta trecută mă grăbeam spre Muzeul de Istorie al Complexului Muzeal Bucovina, să nu ratez șansa de a admira brățările dacice. Trecând prin fața Muzeului de Științele Naturii am văzut un muzeograf, un domn (și ca alură și ca structură), cu o găleată de apă și o mătură, ștergându-i treptele exterioare. Pe lângă alte necazuri, săpăturile târzii au dat multă bătaie de cap femeilor de servici și oamenilor cu bun simț, ezitând să treacă înglodați pragul instituțiilor. Mi-a zâmbit, era sâmbătă, zi liberă pentru angajata însărcinată cu curățenia, muzeul în schimb avea vizitatori mai mulți decât în restul săptămânii, așa că nu s-a îndurat să le lase murda-re. Nici nu știu ce m-a emoționat mai mult, gestul său ori brățările. Și unul și celelalte și rare, și din aur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: