Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Suceava

Vernisajul este programat vineri, de la ora 11

Festivitatea de premiere a celor două saloane internaționale, de artă fotografică și diaporamă, de la Suceava va avea loc vineri, 9 noiembrie, ora 11, la Muzeul de Științele Naturii. Este vorba de ediția a V-a a Salonul Internațional de Artă Fotografică – „Bucovina – mileniul III”, la care au participat peste 253 artiști fotografi din 36 de țări, la secțiunile temă liberă și turism, și Festivalul Internațional de Diaporamă digitală, ediția a III-a, la care s-au înscris 31 de participanți din 10 țări.
 

Festivitatea va fi urmata de proiecția lucrărilor premiate. Ambele manifestări se desfășoară sub înaltul patronaj al Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) și al Asociației Artiștilor Fotografi din România, fiind organizate de Complexul Muzeal Bucovina, în colaborare cu UAFB și Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției Populare. Reamintim că salonul și catalogul ediției de anul trecut a fost cotat de FIAP cu 5 stele, distincție maximă, ceea ce îl cotează ca unul dintre cele mai importante saloane din estul Europei și cel mai important din România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI