Prezența la Campionatul Mondial de qwan ki do, de la București, a fost o experiență unică. Un spectacol măreț și plin de discreție în același timp, iar pentru cel deloc familiarizat cu lumea artelor marțiale, o revelație a tot ceea ce combină în ea această disciplină, la nivelul cel mai înalt. Au venit la București delegații din 20 de țări, aproape 400 de sportivi și alte sute de persoane din staff-urile tehnice și medicale ale echipelor, susținători, o desfășurare de forțe la care nu mă așteptam. Fețe de toate culorile, albe, negre, galbene, creole, roșcovane, pistruiate au invadat holul giganticului hotel în care au fost cazate delegațiile participante la Mondial. O lume pestriță, la propriu, dar atât de ușor de identificat chiar și fără culorile naționale imprimate pe echipamentele sportive.
Francezii, fini, eleganți și în adidași, surâzând economic, până la zâmbet. În alt colț, italienii, albaștri ca cerul, pletoși, virili, gălăgioși, veseli și plini de neastâmpăr, vorbind tare și gesticulând întruna. Știau că au luptători buni și veniseră să ia titlul mondial. Frunza de arțar a canadienilor nu lăsa loc de îndoială asupra identității grupului. Toți membrii delegației, înalți și degajați parcă, veniseră la București de două săptămâni și se simțeau deja de-ai casei. Marocanii, un grup nu prea mare, discutau doar între ei, cotrobăind în genți după stea-gul pregătit pentru compe-tiție, o imensitate roșie pe care au fluturat-o de câte ori echipa le-a intrat pe saltea. Cinci sportivi din Gabon, mai negri ca fundul la ceaun, mici și subțiri, se izolaseră parcă de mulțime și cu mâinile adânc băgate în buzunarele panta-lonilor păreau că nu vor să deranjeze pe nimeni. Chiar dacă n-au urcat pe podium, qwan ki do-ul lor clar, precis și curat avea să placă publi-cului. Nemții, în alb-negru, demni și sobri, aveau probabil toți în acte câte un „von” atașat înaintea numelor. Se cazaseră mai devreme și priveau restul delegațiilor de la balconul interior al etajului unu. Trenin-gurile tricolore mi-au încălzit brusc privirea. Uite-i și pe ai mei… Erau gazde, erau emo-ționați, dar și foarte mândri de condițiile oferite de România pentru acest Mondial, al IV-lea și, din spusele lor, cel mai „tare” de până acum. Numai hotelul de 4 stele în care se aflau cu toții ar fi fost suficient să le „rupă gurile” organiza-torilor celorlalte ediții. Avea să se confirme că este cel mai „tare” Mondial și peste două zile, când „centurile negre” românești au făcut ca în Sala Polivalentă să răsune, la final, doar un singur imn, al țării noastre. Din lotul românilor au fă-cut parte doi luptători de la Suceava, un motiv de mândrie personală pentru practicanții de qwan ki do de la Clubul „He Pai” care au venit la București să-și susțină colegii. Au venit îndemnați de instructorul Ovi-diu Zegrea, cu mic, cu mare, copii, tineri și mai puțin ti-neri, aproape toți membrii clubului și rudele lor, un autocar plin. Un Mondial nu e de ratat, și, în plus, Mihaela și Vasile aveau nevoie de ei. Pestriță lume, într-adevăr, în holul hotelului, dar după o vreme am înțeles că sutele acelea de oameni formau o familie legată nu numai de emblema qwan ki do, iden-tică, de pe pieptul fiecăruia. O familie legată în spiritul și principiile introduse cu câteva zeci de ani în urmă de Pham Huan Tong, Maestrul Fondator al acestei ramuri a artelor mar-țiale definite prin respect, cur-toazie și spirit cavaleresc. Su-cevenii, însă, mai pomeneau un nume… Fidele… Și o fă-ceau cu o atât de evidentă bucurie și respect încât am vrut să știu mai multe. Maestrul Fidele Guandjica, tatăl qwan ki do-ului românesc și al lui… Ionică În urmă cu aproximativ 25 de ani, Fidele Guandjica, din Republica Centrafricană, era student la Universitatea Al. Ioan Cuza din Iași. Fusese ele-vul Maestrului Tong și, odată venit în România, a fost primul care a adus qwan ki do-ul în această țară. Suceava a fost printre primele orașe în care a prins acest stil de arte mar-țiale, pentru că printre primii elevi ai maestrului Fidele, la clubul deschis în cadrul Uni-versității, au fost Ovidiu Co-vaci, actualul director tehnic al Uniunii Române de qwan ki do, dar și suceveanul Carol Derla, în prezent director tehnic al Uniunii Canadiene. El a fost cel care în 1984 a înfi-ințat primul club la Suceava, în cadrul căruia tinerii s-au antrenat la început în pădure. Prin bunăvoința unui profesor de sport, sucevenii care pă-trundeau în tainele qwan ki do-ului au fost primiți să se pre-gătească în sala de la „Petru Rareș”, apoi au migrat din sală în sală pe unde au găsit înțe-legere la oameni care nu se temeau de o circulară apărută prin ’87 ce interzicea antrena-mentele în grup. Unul dintre acești tineri care au răzbătut prin acele încercări a fost și Cătălin Onisie, și el tot director tehnic, dar al Uniunii Spa-niole de qwan ki do, cel care a înființat în 1992 clubul „He Pai” (Cocorul Alb). Maestrul Fidele Guandjica a revenit în România, prima dată în 2004, după 20 de ani de când plecase acasă, dar și-a revăzut elevii și în tot acest timp, la competițiile interna-ționale, de câte ori a fost posi-bil. Legăturile lui cu România, cu Moldova nu s-au rupt nicio-dată. El este căsătorit cu o băcăuancă și are 4 copii; Ulti-mii doi, băieți, se numesc Io-nică și Mircea, iar la Mondi-alele de qwan ki do de acum o săptămână de la București ei au purtat tricolorul la gât și au stat, împreună cu mama lor, în galeria românilor. La 52 de ani, Fidele Guandjica este ministrul telecomunicațiilor în Republica Centrafricană, iar la alegerile viitoare va candida pentru președinția acestei țări. „Cel mai fericit om din această sală este cu siguranță Maestrul Fidele, care, după 25 de ani de când a adus qwan ki do în România, participă la un campionat mondial organizat în această țară”, a declarat Maestrul Fondator în cuvântul de deschidere al competiției. Vasile și Mihaela, mondialii de la „He Pai” După prima zi de Mondiale, Vasile Andrei, de la clubul „He Pai” din Suceava, a urcat pe podium. Împreună cu echipa de 3 luptători a României a luat locul 3 la lupte, categoria „Grade”, și oricât s-a arătat el de echilibrat în declarații, acest loc l-a nemulțumit. Ze-cile de suporteri din tribune de la clubul sucevean și nu numai l-au susținut frenetic, i-au scandat numele iar Vasile le-a mulțumit cu un qwan ki do tehnic și frumos. Francezii și italienii însă au fost mai buni și România s-a plasat a treia. „Vasile a fost capul și a tras echipa după el cu expe-riența și siguranța lui. Putea ieși campion și regret că nu s-a întâmplat asta. A fost cel mai tehnic membru al echipei și este un om și un luptător cu reale calități”, a spus despre el Huan Su Ovidiu Zegrea, in-structorul clubului „He Pai”. „Un Mondial, cu orice rezultat obținut, nu e un capăt de drum. Pentru mine a contat acum lupta corp la corp, și nu musai locul pe podium. A-cum, a fost locul 3, punct și mergem mai departe, spre mai bine”, a spus Vasile după concurs. Tânărul luptător este foarte conștient de ceea ce s-a întâm-plat cu el în cei 9 ani de când practică artele marțiale. „Qwan ki do m-a ajutat să mă cunosc, să știu exact ce pot face și ce nu. M-a schimbat fizic, sufletește și mental, mi-a dat respectul pentru muncă și adversar, dar și dorința de a fi, mereu, mai bun. În 9 ani mi-am dat seama cine sunt, și dacă pot, prin sport, să îndrept ceva sau pe cineva, atunci sunt fericit ”, a afirmat suceveanul de 27 de ani. Mihaela Munteanu este ca argintul viu. În seara de di-naintea concursului n-avea stare, și-ar fi tras mănușa tot atunci și ar fi intrat pe saltea. Nu-i dă nimeni 22 de ani, fi-zionomia ei aducând mai de-grabă cu cea a unei adoles-cente de 16-17 ani. La cât de micuță este, pe atât de eficient lovește și câștigă. Are în pal-mares titlul de campioană națională obținut în 2006, atât la lupte, cât și la arme tradițio-nale, plus unul de vice, obținut un an mai devreme. Chemarea ei la lot nu a fost întâmplă-toare și a însemnat pentru spor-tiva de la „He Pai” o mare rea-lizare. „Să prinzi echipa de fete e foarte greu. Au fost 5 fete și trebuia să rămână 4, iar ma-estrul Covaci a preferat-o pe Mihaela unei fete care a con-curat la Mondialul din 2003”, a fost opinia instructorului Zegrea. La categoria „Centuri Ne-gre”-fete, România a câștigat titlul de campioană mondială, iar Mihaela a adus o bucățică din titlu și la Suceava, clubu-lui la care se pregătește de 6 ani. „Fără disciplină și respect, nimic nu are valoare” Instructorul de la „He Pai”, Huan Su Ovidiu Zegrea, a făcut parte din corpul internațional de arbitri ai Campionatului Mondial de qwan ki do, fiind practic al treilea reprezentant al clubului în această com-petiție. Chiar și pe obrazul omului acesta teribil de calm, echilibrat și liniștit, s-a putut citi mulțumirea și mândria in-structorului față de perfor-manțele celor doi elevi ai săi care au făcut parte din lotul României. „Sunt mândru de ei, într-adevăr. Sunt sportivi și oameni de calitate, chiar dacă au temperamente deose-bite. Dar sunt serioși, munci-tori și talentați și merită succe-sele pe care le-au obținut și, foarte sigur, vor mai obține. Sunt mândru, de altfel, de toți cei aproximativ 50 de membri activi ai clubului, de juniorii de 13, 14 15 ani și care au în-ceput practicarea qwan ki do-ului de la 5-6 ani. Suntem o familie de care sunt apropiat, dar în care se nu se fac derogări de la disciplină și respect. Fără acestea, sportul, ca orice în viață de altfel, nu are va-loare, iar tot ce am făcut până acum a fost prin prisma aces-tor două principii”, a mărturi-sit Huan Su Ovidiu Zegrea.
Comentarii