Compensațiile pentru bunurile sechestrate rămase în Nordul Bucovinei și Ținutul Herța

În majoritatea covârșitoare a cazurilor se ascund drame de neînchipuit

Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 290 din 2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a aces-tora, sechestrate, reținute sau rămase în Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, analizează, astăzi, alte 50 de dosare. Potrivit subprefectului Ștefan Alexandru Băișanu, până la data de 5 noiembrie au fost înregistrate 2.041 de solicitări, dintre care 449, respectiv cele ale moștenitorilor domiciliați în alte județe, au fost transmise la instituția Prefectului municipiului București.
 

În evidența Prefecturii Suceava mai există încă 1.576 dosare, soluționate fiind 291. Din rândul acestora din urmă, 42 au fost propuse pentru admitere, iar 249 pentru respingere. Din totalul de 42 de dosare admise, un număr de 5 au hotărâri de acordare de despăgubiri, 16 au luat calea experților în vederea evaluării, iar 12 au fost transmise la instituția Prefectului municipiului București. În alte 9 dosare, admise în principiu, urmează a se face adrese la instituții, ulterior documentațiile transmițându-se experților. Din cele 249 de dosare respinse, 24 sunt însoțite cu ordin ANFP de admitere pentru evaluare (13) sau remitere la instituția Prefectului municipiului București (11). Alte 31 de documentații au ordin de respingere, dintre care 3 cu hotărâri judecătorești de admitere, dar transmise la experți pentru evaluare. Restul de solicitări, în număr de 249, sunt în curs de soluționare la ANFP, fiind însoțite de con-testațiile aferente. Prefectura Suceava are spre soluționare un număr de 1.285 de dosare. „Prefectura Suceava acordă, în continuare, toată atenția necesară evaluării dosarelor. Fiecare membru al Comisiei județene de aplicare a Legii 290 este convins că în spatele acestor documente, în majori-tatea covârșitoare a cazurilor, se ascund drame de neînchipuit. Statul român își propune, astfel, să repare în măsura în care se mai poate, cel puțin material, nedreptatea ce s-a consumat în vremuri tulburi ale istoriei”, a declarat subprefectul Ștefan Alexandru Băișanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: