Guvernul alocă județului Suceava, din fondul de rezervă bugetară, pentru infrastructură, suma de 4,7 milioane lei. Potrivit prefectului Orest Onofrei, beneficiare sunt 7 localități, fondurile în cauză fiind aprobate în ultima ședință a executivului de la București. Cea mai mare sumă o primește municipiul Câmpulung Moldovenesc, respectiv 1 milion de lei. Cu acești bani, urbea de sub poalele Rarăului va trebui să asigure funcționarea serviciului public de termoficare. O sumă de 900 de mii de lei este orientată înspre orașul Cajvana, care trebuie să finalizeze lucrările la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice și să modernizeze drumul comunal Cajvana-Codru. Fonduri echivalente ca mărime primește orașul Gura Humorului. Aportul financiar are menirea de contribui la amenajarea pârâului Bocanci, apă curgătoare care, în timpul ploilor torențiale, face zile negre humorenilor. Podurile calamitate de la Ostra beneficiază de o infuzie financiară de 700 de mii de lei, balastările de drumuri de la Vicovu de Jos – de 500 de mii de lei, iar cheltuielile curente și de capital de la Panaci – tot de 500 de mii de lei. Comuna Grănicești se alege cu 200 de mii de lei pentru reabilitarea podului de peste pârâul Solcuța. Acesta a fost distrus de puhoaie cu ani de zile în urmă. Din cauză că finanțarea se face „cu țârâita”, lucrările înaintează cu greu, cetățenii fiind nevoiți să facă un ocol de mai mulți kilometri.
Cea mai mare sumă este alocată municipiul Câmpulung Moldovenesc > Cu suma de 1 milion lei, municipiul de la poalele Rarăului trebuie să asigure funcționarea serviciului public de termoficare
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii