Un altfel de bacalaureat

Cei 46 de elevi de la CN „Petru Rareș”, care învață în clase bilingve-francofone, vor da anul acesta un bacalaureat diferit de ceilalți, cu probe specifice secției lor. Astfel, ei vor avea două probe de limba franceză, scris și oral, și o probă dintr-o disciplină non lingvistică matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, economie etc. La acestea se adaugă probele examenului național de bacalaureat.
 

„Absolvenții secțiilor bilingve care promovează examenul de bacalaureat obțin diploma de bacalaureat, prevăzută de legea română, cu mențiunea specială «secție bilingvă francofonă», precum și un atestat de limbă și civilizație franceză. Diploma de bacalaureat cu mențiunea specială «secție bilingvă francofonă» este recunoscută pentru înscrierea în universitățile franceze și în universitățile românești”, precizează un comunicat al IȘJ Suceava. Cei 46 de elevi au susținut anul trecut, în luna mai, proba anticipată a bacalaureatului specific claselor bilingve. Colegiul „Petru Rareș” a fost printre primele 10 licee-pilot din țară care au participat la proiectul „De la învăță-mântul bilingv, către filierele francofone”, finanțat de Am-basada Franței și desfășurat în anul școlar 2003-2004. Între timp au intrat în proiect încă 20 licee din țară. La aceste clase bilingve predau Istoria Franței (la clasa a X-a) și Geografia Franței (Clasa a IX-a) cadre didactice care dețin diploma DALF sau DELF, acceptată pe plan internațional. „Petru Rareș” este singurul colegiu din județ unde există învățământ bilingv.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: