Pentru promovarea tradițiilor populare ale românilor și ucrainenilor

Tabăra de creație „Obiectul de artă populară între utilitate, estetic și simbol”, care face parte dintr-un proiect transfrontalier inclus în Programul de Vecinătate România-Ucraina, deschisă luni, 24 septembrie, își continuă activitatea până în ultima zi a acestei luni. Din echipa de proiect fac parte doamna profesor Lidia Stărică, care este responsabil științific, Claudia Suseanu, consilier în probleme de management și economia turismului, muzeograful Maria Cușninschi și Letiția Orșivschi, membru al taberei.
 

Despre scopul și importanța acestei acțiuni ne-au vorbit câțiva dintre organizatorii și/sau participanții la această tabără de creație de la Fălticeni. Dl prof. univ. dr. Ștefan Purici, conducătorul proiectului: “Pe parcursul acestor șase zile încercăm să evidențiem în ce domenii putem promova tradițiile populare ale românilor și ucrainenilor, în ce măsură acestea sunt puncte de reper pentru evoluția noastră, în ce măsură ele mai pot prezenta interes pentru tânăra generație, pentru societatea care va fi mâine”. Dna Olguța Popa, director al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, și-a exprimat bucuria că unitatea școlară pe care o conduce găzduiește această manifestare importantă în cadrul proiectului PHARE transfrontalier România – Ucraina: „Sperăm că va fi pus în valoare talentul dumneavoastră creator, prin toate operele de artă care vor fi expuse în această tabără. Suntem onorați că participăm ca parteneri în acest pro-iect, care este un altfel de proiect față de ce-lelalte pe care le-am derulat până acum în uni-tatea noastră. Pentru că, până în acest moment, Colegiul Tehnic «Mihai Băcescu» a elaborat, derulat și implementat aproape 30 de programe europene, toate având la bază parteneriatul școlar și, ca scop final, extinderea dimensiunii europene a educației. Dacă până acum zeci de profesori, zeci de elevi au colindat țările Uniunii Europene aducând cu ei experiența pozitivă în domeniul educațional, astăzi ne aflăm în fața unui altfel de proiect. Suntem parteneri cu o asociație din Ucraina, ceea ce reprezintă o noutate și, în același timp, o provocare pentru noi. De la bun început am considerat acest proiect deosebit de important pentru educație și pentru școală, pentru că noi considerăm că tânăra generație trebuie să cunoască valorile și tradițiile naționale, să conștientizeze necesitatea conservării acestor valori, pentru păstrarea identității naționale, în contextul globalizării”. Dl primar Vasile Tofan, după ce a urat oaspeților bun venit la Fălticeni, a spus: „Istoricește, geografic, trebu-ie să știți că Fălticeniul nu a făcut parte din Bucovina, dar îmi place să spun că Fălticeniul este, venind dinspre București, poarta de in-trare a Bucovinei. Cred că este o datorie pentru noi toți, tineri sau mai puțin tineri, să păstrăm și să transmitem mai departe tradițiile și obi-ceiurile. Uitându-mă la cei prezenți în sală, du-pă costumații, îmi dau seama că avem aceleași tradiții și cam aceleași rădăcini. Sunt bucuros că la Fălticeni poate să aibă loc o asemenea manifestare. Vreau să le mulțumesc celor care au făcut posibil un asemenea proiect, domnului profesor Ștefan Purici și, în aceeași măsură, doamnei directoare Olguța Popa”. Dl Volo-dymyr Voronceak, membru al delegației artiștilor ucraineni, a exprimat mulțumiri dom-nului Ștefan Purici pentru că meșterii populari din Ucraina au primit invitația de a participa la implementarea acestui proiect și de a-și pre-zenta realizările în plan artistic: „Suntem recunoscători organismelor de stat, care-și manifestă interesul pentru conservarea tradi-țiilor naționale atât în Ucraina, cât și în Româ-nia și în special în zona cunoscută sub numele de Bucovina. În Ucraina există o lege specială care are ca obiectiv păstrarea meșteșugurilor tradiționale. La manifestările din această săptă-mână participă meșteri populari și membri ai Uniunii Naționale a Meșterilor Populari din Ucraina. Este un început pentru viitoarea co-laborare în domeniul păstrării meșteșugurilor populare și a promovării acestora. Fap-tul că în Ucra-ina există ase-menea tradiții seculare, care sunt de o fru-musețe rară, demonstrează că există o cul-tură bine dez-voltată și aceas-tă cultură ar reprezenta un atu pentru o viitoare intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană. Săr-bătoarea este la început și mă bucur că a apărut acest prilej de înfrățire a tradițiilor noastre po-pulare. Sperăm că următoarea acțiune de acest fel va fi organizată în Ucraina și mulți dintre meșterii care iau parte la această tabără de creație vor avea posibilitatea să participe și atunci”. Dl Anatolie Vieri, din conducerea Asociației Științifico-Pedagogice „Aron Pumnul”, partener al asociației organizatoare, ABA-DEL-TIN, ne-a declarat că din Asociația Științifico-Pedagogică „Aron Pumunul” fac parte școlile cu predare în limba română, „în jur de vreo 150, din trei regiuni – Cernăuți, Transcarpatia, Odesa -, care ajută la tipărirea manualelor cu predare în limba română din Ucraina și colaborează cu mai multe societăți din județele Suceava și Botoșani. Noi, românii din Ucraina, vizionăm toate lucrurile care se petrec aici, în țară, și ne bucurăm că v-ați inte-grat în Uniunea Europeană. Vă așteptăm la săr-bătorile noastre”. Doamna Letiția Orșivschi, din partea meșterilor populari din jud. Suceava: „Mă simt onorată că fac parte din acest proiect. Deși trăim în plină eră digitală, când toate gân-durile noastre se îndreaptă spre computer sau spre noile cuceriri ale științei, există oameni aici, în Bucovina, care se gândesc la păstrarea tradițiilor noastre, la descoperirea rădăcinilor, la transmiterea mai departe a gândului frumos al acestor artiști prezenți la Fălticeni. Printre noi se află atât artiști tineri, cât și decanii de vârstă. De exemplu, deși are 82 de ani, doamna Lucreția nu a ezitat să răspundă prezent invi-tației noastre. Printre artiștii prezenți sunt par-ticipanți la cele mai prestigioase expoziții de tradiții din lume”. Dna Lidia Stărică: „Văd foarte mare asemănare între costumele noastre populare și aștept cu nerăbdare să văd expo-natele dumneavoastră. Meșteșugurile sunt cele care ne unesc și istoria în același timp. Sunt convinsă că timp de o săptămână produsele dumneavoastră vor vorbi în toate limbile posi-bile. Magazinul virtual vă așteaptă cu brațele deschise să vă arătați produsele cu care vă lă-udați. Succes și cât mai mulți vizitatori să se bucure de frumusețea și farmecul acestei ta-bere”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI