Înfrigurați, dar optimiști

E luni, ora 7 dimineața. Mă trezesc, aerul rece din cameră îmi dă o senzație pesimistă de-a lungul spinării. M-am obișnuit cu asta, așa e primăvara și toamna în apartamentul meu așezat la nord, și, oricum, n-am bani de centrală. Mă dau jos din pat și mă îndrept spre baie, un duș fierbinte mi-ar schimba dispoziția. Deschid robinetul de apă caldă: nimic, prin țevi huruie a gol. Conducerea Termica promisese în weekend apă caldă pentru jumătate din cei care depind de punctul termic din intersecția Mărășești. N-avem apă caldă, probabil nu facem partea din jumătatea bună…

 

Mai așteptăm o săptămână, am așteptat noi 3 luni, dar „se” merită: vom avea apă, fierbinte, nu călâie, non stop, și nu vom mai plăti pierderile din rețele. Mă duc la bucătărie, apuc resemnată iarăși oala din inox în care-mi încălzesc apa în fiecare zi, din iunie încoace, dimineața și seara; mai puțin sâmbăta, când folosesc trei oale pentru “dușul” improvizat. “Ăia de pe Oituz au apă caldă, o doamnă își lăsase robinetul deschis și a făcut inundație, nu se aștepta să vină apa”, îmi povestește mama, în timp ce îmi fierb cafeaua. Mă întorc în cameră repede, să nu pierd intervenția telefonică de la radio a primarului, poate prind o idee pentru tableta de astăzi. Primarul tocmai vorbește de gropile din oraș, provocate de lucrările de reabilitare a rețelelor termice, și de cauzele întârzierilor. Spune că 80% din suceveni au o atitudine pozitivă față de șantierul din oraș, deci gropile sunt și ele „pozitive”. Mă duc în baie să mă încălzesc cu apa caldă din oala de inox. Tremur, dar nu-i nimic, eu nu fac parte din cei 20% de suceveni “cârcotași”, nemulțumiți că orașul e plin de șanțuri. Apreciez pozitiv faptul și înțeleg că “nu avem altă soluție”, după cum a spus primarul. Dar mi-e frig, robinetul de apă caldă huruie a gol …