Bucovina a ieșit „să fie pețită“

Dl Onofrei a comparat Bucovina cu o fată care vrea să se mărite, dar care nu merge la strânsură sau discotecă și a arătat că Târgul de Turism poate fi considerat ca prima ieșire în lume a Bucovinei, unde poate „să fie pețită”. El a apreciat că turismul în Bucovina nu se poate face decât organizat și că toate construcțiile din infrastructura turistică trebuie să se realizeze în armonie cu zona.
 

„Trebuie să introducem un standard pentru locația turistică bucovineană. În construcțiile din Bucovina trebuie să se întâlnească lemnul cu piatra și cu fierul, iar nu lemnul cu inoxul și cu gresia”, a spus prefectul. Dl Onofrei a mai spus că trebuie ca și preparatele care sunt servite la diverse unități din județ să fie cu specific bucovinean. „Nu este normal să ajungi în Obcinile Bucovinei și să poți comanda la o pensiune pizza haiducească sau spaghete bucovinene”, a spus dl Onofrei. Prefectul consideră că în Bucovina nu trebuie prezentată o ofertă turistică de tip clasic, ci „oferta bucovineană”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI