La noi, mai bine ca la NASA!

Nu te mira, pământeanule, și nu te bârzoi de indignare că vecinul Costache ți-a pocnit mașina în parcare cu rabla lui, pentru că făcea manevre, beat la volan. Ai putea chiar să-i dai o bere și să-l pupi, pentru că situația e aproape simpatică. Asta numai dacă te gândești că Agenția spațială americană NASA a trimis în spațiu doi cosmonauți la fel de beți ca vecinul Costache. Și ăia nu conduceau o Dacie ruginită din 76, ci ditai nava de miliarde de dolari. Deși medicii au raportat „consum ridicat” de alcool la cei doi, șefii le-au spus îmbarcarea, gândind probabil că, până or începe să apese pe butoane, s-or drege băieții cu niscai moare de varză, iar misiunea va fi o reușită.
 

Daniela BEALE

Și dacă ne amintim cu ce alte cazuri s-au mai confruntat americanii de la NASA, o să ni se pară că Bazarul din valea Sucevei este un etalon de ordine și disciplină pentru (cel puțin) estul Europei. Acum aproape o jumătate de an o femeie astronaut, nebună de gelozie, a fugit din bază cu pistolul la ea să-și caute rivala care-i ținea ocupat bărbatul când ea zbura în jurul pamântului. O navetă spațială ce trebuia să decoleze pe 7 august nu mai poate pleca la timp pentru că un angajat al unei firme a tăiat grosolan, și în ochii tuturor, un mănunchi de fire ce porneau dintr-un computer. Sat fără câini, de la NASA se poate pleca și cu bani chash, chiar dacă pentru asta riști cam 10 ani de pușcărie. O angajată a Centrului Spațial Kennedy din Florida a șutit dintr-o casierie a agenției 75.000 de lire sterline, din care a și apucat să cheltuie ceva până au prins-o. … Și ne mai plângem ca e jale și că nu mai prididim să facem ordine în societatea noastră. Să spunem mersi că la noi doar puțini bețivi urcă mai sus de scara trenului, că femeile își văd de copii și nepoți sau pleacă în Spania și că leul e încă atât de „molcuț” că nu tentează încă la furat cu sacul!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI