Sunt fericit cân’ pot hori…

Grigore Leșe e Grigore Leșe. Și talentul său nepereche. Și zestrea lui cât toată avuția națională de cultură populară. Leșe și cuvântul Dor sunt numai în Limba Română. La Fălticeni, zilele astea, Grigore a venit din nou. Cum o face, de-atâta amar de vreme, la sorocul hramului. Magnific! Domnul l-a căptușit frumușel cu HAR. Slavă Cerului! Și cântecul lăpușanului duce cu el viață și moarte, bucurie și necaz. IUBIRE! Grigore ne spune că nu ne vom prăpădi atâta vreme cât vom mai avea rădăcini. Rădăcini și rost, ca surse de salvare a omului. Și cu Divinul la purtător, să ne purtăm fiștecare crucea, crucea, ca pecete a lui Hristos. Și dacă vrea el omul ca toate să-i meargă bine, pe lume asta și-n pârdalnica asta de viețișoară subțire ca ața, atuncilea e musai să se puie frumușel în armonie cu rânduiala, cu tăriile cele subtile ale cerului, exprimate dumnezeiește prin Cântec. Atuncilea, haideți să-l ascultăm pe Grigore…

 

Lucruri esențiale… – N-am decât tăceri! Tăceri avute, tăceri sporite. Lumea vorbește mult, simte puțin. Ne sufocăm de gălăgie. Comunicare puțină… – Lumea vorbește mult, așa, multă vorbă și puține fapte. Iată că, după 30 de ani, lucrurile se leagă. Reușim să spunem pe scenă o poveste. În unele spectacole spunem o poveste despre moarte, în alt spectacol vom tinde spre păstori. În altele, vorbim despre nuntă, vorbim despre naștere. Lucruri esențiale. Este greu să realizezi o poveste în scenă. Este foarte greu. Trebuie să apelezi la sensibilitatea oamenilor care sunt cu tine în scenă; ei trebuie să fie sensibili… Cu alte cuvinte, trebuie să creăm o emoție. Artistul care nu reușește să creeze o emoție în scenă trebuie să se reprofileze ! – Șomaj tehnic! – Dle, arta presupune să creezi o emoție. În povestea aceasta (din seara aceasta – joia trecută, d. b.), am prezentat lucruri despre păstori, cântecele păstorilor, povestea păstorilor, despre Miorița…Am avut diferite variante de pe teritoriul României, am avut variante de Miorița din Tulcea, am avut variante de Miorița din Macedonia, am avut variante din Albania… Pentru că păstori-s tot păstori. Că sunt ei din Albania, că sunt din Macedonia, că sunt din Ucraina, că sunt din Polonia, că sunt din Alpi, de unde or fi, au aceeași poveste a existenței noastre. Pentru că ei sunt adevărații… internaționaliști. Pentru că ei vor fi dus aceste cântece peste mări și țări, și peste dealuri, peste tot… – Meseria, ocupațiunea asta va fi fiind ea menirea românului prin cele noi State Unite ale Europei? – Dle, zic că dacă vom ști cum să ne comportăm și vom conștientiza ce este valoros din cultura tradițională, vom izbuti. Dacă nu, nu! Vom fi confundați cu alte spații etnofolclorice. Și cu alte populații… – Țineți cu dinții la identitatea neamului ! – Știți de ce țin la asta?! Sunt lucruri esențiale. Cine nu-nțelege că păstorul, ciobanul e cea mai deschisă categorie… Ei, a aduce muzica aceasta pastorală în scenă presupune crearea unei realități, altei realități: aici vorbește artistul, la stână vorbesc ciobanii; aici vor-besc artiștii! Lu-crul acesta, de-a pune muzica a-ceasta tradițio-nală, să-i spunem, în scenă, nu este ușor! Nu este ușor. Tre’ să cu-noști de toate. Să cunoști istorie, tre’ să știi geo-grafie, tre’ să știi estetică, tre’ să știi muzică, tre’ să știi etnologie… Tre’ să știi de toate! C-aici nu e numai A HORI, aici lucrurile acestea trebuie îmbinate… – Nu obosiți? – Nu sunt obosit. În recitalurile acestea ale mele de anul acesta este prins și un spectacol la un festival din Morello (Mexic), un fel de G. Enescu de la noi. Este festival de muzică cultă și sunt invitat acolo la un simpozion să vorbesc despre cultura tradițională (despre stiluri arhaice). – Câte… meserii știți face?! – Păăi, musai să facem. Aici trebuie citit, trebuie să te documentezi. Pentru că aș spune un lucru: între țăranii autentici și artiști este o deosebire. Țăranul nu conștientizează ce cântă, artistul conștientizează. Aici este deosebirea… Horitori, povestitori, dănțăuși… – De ce faceți emisiunile teve cu atâta drag ?! – De ce?! Sunt lucruri care nu sunt puse în valoare (horitori, povestitori, dănțăuși…, care nu sunt puși în valoare) și se explică, normal, care este valoarea lor… – Aveți o naturalețe, un firesc! Și pitorescul îl depănați academic… – Prezint lumea aceasta așa cum o găsesc acolo, unde mai este, unde mai întâlnesc acești oameni, unde nu – nu. Adică, acești oameni nu sunt făcuți, sunt adevărați. – F. adevărați! – Sigur că da, lucrurile astea. Ăștia-i avem, pe ăștia-i prezentăm. Măi Grigore… – Cititorilor, ce să le spunem ? – Mi-o mai pus cineva întrebarea: Măi Grigore, tu când ești fericit? Sunt fericit cân’ pot hori! Sunt fericit pentru că-mi trăiesc părinții. Știți cân’ îs supărat?! Cân’ nu pot hori! Și mai sunt fericit pentru c-am adunat atâta lume și-am reușit de-a lungul anilor s-aduc o speranță în sufletele oamenilor… Asta o fo’ TOT! Și s-o gătat! Numele lui Grig fie binecuvântat! Căci cântă Leșe, bată-l vina! De, de răsună… DUMNEZEIEȘTE! Doamne-ajută cui sărută și sporește cui iubește! Și… vorba lui cu prieteșug închinată celor care-l iubesc pe el și cântecele lui și celor care-s cetitori avizi de Crai nou, și pt. tot norodul cu prețuire: Nu gândească tot omu’ C-a trăi cât pământu’ Și-a face ce-i gându’… A notat ferice DUMI BRAD