Întrebat în legătură cu propunerea lansată de dl Adrian Năstase privind realizarea unui protocol de guvernare PNL-PSD, dl Ion Lungu a spus că în politică este posibil orice, mai ales că în urma viitoarelor alegeri niciun partid nu va putea guverna singur. „Totul este posibil în perioada următoare. În politică nu trebuie să spui nu niciodată, pentru că nu funcționează simpatiile și antipatiile, ci interesele de moment”, a spus președintele PNL Suceava într-o conferință de presă. Dl Lungu a arătat însă că pentru PNL este important să obțină un scor electoral bun în urma viitoarelor alegeri parlamentare, ca să poată participa la negocierile care vor avea loc pentru stabilirea viitoarei formule guvernamentale. „Important pentru PNL este să continue buna guvernare și să obțină rezultate bune în alegeri”, a precizat dl Lungu, care a apreciat că rezultatele bune în alegeri înseamnă obținerea a minim 15 la sută din voturile electoratului. „După ce vom reuși obținerea unui scor bun în alegeri, putem merge la masa negocierilor și vom participa la guvernare”, a spus președintele PNL Suceava.
Președintele PNL Suceava, dl Ion Lungu, consideră că principalul obiectiv al partidului în perioada următoare este să continue buna guvernare și să obțină un scor electoral bun la viitoarele alegeri, care să-i permită să participe la guvernare alături de alte partide.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii