Dl Mîrza a spus, într-o conferință de presă, că PSD Suceava a finalizat toate adunările generale de alegeri în localitățile județului, în 33 la sută dintre organizații fiind alese noi conduceri, precizând că vor fi reluate alegerile în comuna Șcheia. El a arătat că, din cauza că în această organizație competiția pentru câștigarea conducerii a fost „foarte dură”, s-a încălcat regulamentul, motiv pentru care alegerile au fost invalidate joi de BPJ al PSD Suceava și urmează să fie refăcute. PSD Suceava și-a propus ca la alegerile locale din 2008 să recâștige funcțiile de primar în orașele care sunt în prezent conduse de primari PNL. La rândul său, PNL Suceava, a anunțat că dorește să câștige conducerea Consiliului Județean Suceava, președintele acestei instituții fiind din 1996, dl Gavril Mîrza.
PSD Suceava își va desemna în luna septembrie candidații de primar pentru orașele sucevene care au acum primari liberali – Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, a anunțat, vineri, președintele organizației, dl Gavril Mîrza.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii