Flutur condamnă alegerile „la paușal”

Președintele executiv al PLD, dl Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la Conferința județeană de alegeri a PLD Suceava, că PNL este un partid „cotropit de stânga” și că în momentul de față a ajuns cea de-a 43-a filială a PSD.
 

Dl Flutur a spus delegaților la Conferința de alegeri a PLD Suceava că PLD nu mai poate să se joace cu 4-5 la sută intenție de vot și că își propune ca la alegerile europarlamentare să obțină cel puțin zece la sută din voturi și le-a cerut membrilor de partid „mobilizare totală” pentru primul test electoral al partidului. El a spus că procentele realizate de PNL în alegerile din 2004, atât prin munca lui Theodor Stolojan, cât și a sa „sunt folosite acum de Ludovic Orban, Cristian Adomniței sau Tudor Chiua-riu”. El a mai spus că, în pre-zent, PNL este un partid „co-tropit de stânga” și a îndemnat membrii PLD Suceava să muncească pentru a arăta că adevăratele valori liberale sunt păstrate de PLD. Sena-torul sucevean a ținut să precizeze că județul Suceava este un județ capitalist și „nu trebuie condus de președinți de colhoz”, lăsând să se înțe-leagă faptul că printre mem-brii PLD se află viitorul pre-ședinte al Consiliului Județean Suceava. Totodată, președin-tele executiv al PLD a criticat tergiversarea adoptării formu-lei finale privind votul unino-minal și a apreciat că PSD și PNL doresc să amâne cât mai mult adoptarea unei legi privind votul uninominal. „PSD și PNL trag de timp ca să nu se poată aplica o astfel de lege, iar anul viitor să candideze tot în paușal, pen-tru că le-a mers bine”, a declarat dl Flutur.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI