Ipocrizie…

După legiferarea, în unanimitate, a creșterii valorii punctului de pensie la 37,5 la sută din salariul mediu brut pe economie, formațiunile politice au început să-și revendice cu înverșunare paternitatea ideii. Se vede însă că memoria politicienilor este scurtă, dacă au uitat că Legea 19/2000 prevederea că valoarea punctului de pensie va fi cuprinsă între 30 și 50 la sută din salariul mediu. Cine i-a împiedicat pe guvernanți să crească progresiv valoarea punctului de pensie de la 30 la măcar 35 la sută din salariul mediu?

 

Acum n-ar mai fi creat nici o problemă o majorare de 5 la sută, pentru a se ajunge la media de 40 la sută încă din 2008. Dar guvernul instalat în decembrie 2004 n-a catadicsit să aplice nici actele normative referitoare la decontarea tichetelor de călătorie nefolosite de pensionari și la acordarea a 25 la sută din pensia soțului decedat celui rămas în viață, deși sumele necesare ar fi fost infime în raport cu, de exemplu, pierderile de 900 milioane euro ale unei unități industriale recent privatizate, pierderi ce vor fi preluate, ca de obicei, la bugetul de stat. Și asta numai pentru că actele normative respective au fost adoptate de guvernarea anterioară, nu pentru că n-ar fi fost bani, cum afirmă președintele Traian Băsescu. De ce însă nici președintele, nici alții care se arată îngrijorați de soarta sistemului de pensii nu suflă o vorbuliță despre fabuloasele pensii speciale de care se bucură unele categorii sociale sau despre pensiile parlamentarilor (de care va beneficia și actualul președinte), pensii care n-au nici o legătură cu contribuția lor la fondul de asigurări sociale? De ce se dau astfel pensii la nivelul a 80 la sută din ultimul salariu brut – și ce salarii sunt în acele domenii! -, iar pensionarilor obișnuiți li se spune că nu sunt bani pentru majorare? Politichie, dulce ipocrizie…