Examene și cursuri de instruire pentru „fluierași“

Biroul Executiv al CCA, compus din Gheorghe Constantin (președinte), Marcel Lică, Nicolae Grigorescu (vicepreședinți), precum și responsabilul compartimentului Promovare-Retrogradare, Dan Petrescu, a luat în discuție restructurarea loturilor de arbitri și arbitri asistenți la nivelul Ligii I pentru ediția de campionat 2007-2008.
 

Listele cu aceștia au respectat atât Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Activității Arbitrilor de Fotbal (RODAAF), cât și recomandările UEFA și cele ale FRF, cu privire la înlocuirea unor arbitri și arbitri asistenți fără perspectivă, acordând șansă unor arbitri tineri, care să creeze premisele promovării pe lista FIFA a unor tinere talente în următorii ani. Suceava este reprezentată în lotul „A“ de un singur arbitru – Sebastian Gheorghe Astfel, s-au întocmit listele cu arbitri și arbitri asistenți, a-cestea fiind prezentate pentru știință membrilor Comitetului Executiv al FRF, în ședința din data de 25 iunie a.c. Lotul A de arbitri va fi compus din următorii: Cristian Balaj, Sebastian Colțescu, Augustus Constantin, So-rin Corpodean, Alexandru Deaconu, Alexandru Tudor, Marius Avram, Victor Berbecaru, Aurelian Bogaciu, Teodor Crăciunes-cu, Mugurel Drăgănescu, Ștefan Erdei, Ovidiu Hațegan, Andrei Ioniță, Ionel Ivan, Istvan Kovacs, Tiberiu Lajos, Marius Martiș, Radu Petrescu, Ionică Serea, Teodora Albon, Cristina Dorcio-man și Cristina Ionescu. Lor li se vor adăuga arbitrii care vor promova în urma examenului din acest an. > Arbitrii Istvan Kovacs (Carei), Ionel Ivan (Brăila) și Radu Petrescu (București), precum și arbitrii care vor promova în urma examenului, vor avea statutul de arbitri stagiari. > Arbitrul Marius Avram (București), care a fost luat în discuția Comitetului Executiv, cu privire la înălțimea sa, a fost verificat în cursul zilei de 26 iunie a.c. și s-a constatat că înde-plinește criteriul de înălțime (170 cm), având cu trei centimetri peste minim. > Arbitrul Marius Martiș (Focșani), discutat în cadrul aceleiași ședințe, trebuie să prezinte o clarificare a situației cazierului judiciar, pentru a-și putea continua activitatea. > De asemenea, CCA monitorizează 12 arbitri cu vârste sub 30 de ani, care alcătuiesc „lotul de perspectivă”: Amarandei Ciprian, Balaci Marian, Bordean Marian Nicolae, Buși Cătălin Ion, Hanceariuc Valentin, Ionescu Georgian, Kusztos Laszlo, Prodan Ghe Mihai, Rusandu Lucian, Tarcea Sorin, Unimătean Paul, Voicu Emil. Lotul A de arbitri asistenți va fi compus din următorii: Eduard Dumitrescu, Nicolae Marodin, Mikloș Nagy, Cristian Nica, Aurel Oniță, Ionel Popa, Marcel Savaniu, Octavian Șovre, Zoltan Szekely, Adrian Vidan, Mihai Artene, Claudiu Bochiș, Daniel Burloiu, Sorin Caia, Eduard Crângașu, Daniel Deme-trescu, Cornel Fecioru, Sebastian Gheorghe, Radu Ghinguleac, Dragoș Iliescu, Petruța Iugulescu, Ovidiu Maier, Traian Marchiș, Irina Mîrț, Nicolae Megheșan, Dorin Mudura, Gheorghe Negoiță, Ioan Onicaș, Florin Potora, Monica Rigo, Dan Roșu, Cătălin Savu, Florin Stănescu, Sebastian Stoianov, Gero Szabo, Iulian Szekely, Bela Szoke, Mircea Toderici, Eduard Ungureanu și Bogdan Velicu. > Arbitrul asistent Daniel Burloiu (Galați) face obiectul unei erori materiale a comunicatului FRF enunțat anterior, nefiind menționat pe lista prezentată. > Arbitrii asistenți Artene Mihai, Radu Ghinguleac, Ovidiu Maier, Florin Potora, Iulian Szekely, Mircea Toderici și Daniel Demetrescu, precum și cei patru arbitri asistenți care vor promova în urma examenului, vor avea statut de stagiari. > De asemenea, CCA monitorizează 12 arbitri asistenți cu vârste sub 30 de ani, care alcătuiesc „lotul de perspectivă”: Babadag Ionuț, Constantinescu Andrei, Florea Claudiu, Fridl George Marian, Hamaruz Cătălin, Mitruți Daniel, Orbuleț Mir-cea, Screciu Vlad, Sîrbu Lucian, Urzică Vladimir, Neagu Carmen și Popescu Speranța. CCA a hotărât ca arbitrii Robert Dumitru, Lucian Dan și Ma-rius Bocăneală, precum și arbitrii asistenți Florin Buzărnescu, Costin Florescu, Bogdan Medrea, Iulian Radu, Claudiu Tripa și Adrian Midișan (toți având vârste și perspective de progres) să-și desfășoare activitatea la jocurile din Liga a II-a. Ei vor fi monitorizați și, în funcție de prestațiile pe care le vor avea, ar putea oficia și la nivelul Ligii I. Totodată, dacă, la finalul sezonului competițional 2007-2008, se va constata că prestațiile lor nu se vor situa la nivelul așteptărilor, se va proceda la înlocuirea lor, pe baza principiului enunțat. De asemenea, CCA a renunțat la ceilalți arbitri și arbitri asis-tenți care au oficiat la nivelul Ligii I și în sezonul competițional 2006-2007 și care nu mai au perspective de progres și promo-vare. De aceea, ei nu se regăsesc pe listele actuale, de mai sus. Șanse mici de promovare în lotul „C“ În ceea ce privește concursul pentru promovarea în lotul “C”, arbitrii și arbitrii asistenți din Suceava – care au partici-pat – au obținut următoarele rezultate: Arbitri: – Cătălin Ariciuc – 9.06 (teste fizice) – 8.30 (teorie) – Cristian Cearconschi – 8.56 (teste fizice) – 8.25 (teorie) – Ciprian Costan – 9.31 (teste fizice) – 7.70 (teorie) – Ionuț Marciuc – 8.81 (teste fizice) – 8.80 (teorie) Arbitri asistenți: – Lucian Grigoraș – 9.25 (teste fizice) – 7.50 (teorie) – Iulian Raicu – 9.87 (teste fizice) – 6.60 (teorie) Președintele CJA Suceava a ținut să precizeze că “nu a fost stabilit numărul de locuri promovabile, astfel încât nu se poate spune deocamdată dacă a promovat cineva de la Suceava. Șansele sunt mici totuși” – a declarat Gheorghe Ștefanovici. În cadrul ședinței sale din ziua de 25 iunie a.c., Comitetul E-xecutiv al FRF a aprobat, prin-tre altele, lista, înaintată de Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul FRF, conținând nu-mele celor 23 de membri ai Comitetului Național Consul-tativ al CCA. Membrii acestuia vor fi reprezentanții CCA în teritoriu, urmând să se implice în munca de depistare și for-mare a tinerilor arbitri. De ase-menea, membrii CNC vor par-ticipa semestrial la ședințele CCA, urmând să primească atribuțiuni și drepturi clare din partea CCA. Iată-i, mai jos, pe cei 23 de membri ai CNC: Corneliu Sorescu (fost arbitru de Liga I, președintele AJF Argeș), Octavian Goga (fost arbitru de Liga a II-a, președintele AJF Brașov), Bratu Cațaroș (fost arbitru asistent de Liga I, pre-ședintele Comisiei Județene de Arbitri Călărași), Nicu Neagoe (fost arbitru de Liga a II-a, președintele AJF Dolj), Mihai Pruna-riu (fost arbitru de Liga a II-a, președintele AJF Gorj), Zoltan Tamaș (fost arbitru de Liga a II-a, președintele AJF Harghita), Costin Toma (fost arbitru de Liga I, președintele AJF Neamț), Stan Prodan (fost arbitru de Liga I, președintele AJF Teleorman), Laurențiu Vărgatu (fost arbitru de Liga a II-a, președintele Comi-siei Județene de Arbitri Brăila), Sorin Corpodean (arbitru FIFA, președintele AJF Alba), Ștefan Szilagyi (fost arbitru de Liga a II-a, președintele AJF Satu Mare), Cristinel Stărică (fost arbitru asistent de Liga I, președintele Comisiei Județene de Arbitri Iași), Mircea Salomir (fost arbitru FIFA, președintele Comisiei Județene de Arbitri Cluj), Pavel Gheba (fost arbitru asistent de Liga I, președintele Comisiei Județene de Arbitri Tulcea), Florin Chivulete (fost arbitru FIFA, președintele Co-misiei Județene de Arbitri Ilfov), Silviu Crîn-gașu (fost arbitru de Liga a II-a, președintele AJF Prahova), Laszlo Sajtos (fost arbitru de Liga I, președintele Comisiei Județene de Ar-bitri Sibiu), Gheorghe Mihalache (fost arbitru de Liga a II-a, președintele Comisiei Județene de Arbitri Buzău), Vasile Bordaș (fost arbitru de Liga a II-a, președintele Comisiei Județene de Arbitri Mureș), Zaharie Ciev (fost arbitru de Liga II, președintele Comisiei Județene de Ar-bitri Timiș), Cornel Pantea (fost arbitru de Liga a II-a, președintele Comisiei Județene de Arbitri Bihor), Teofil Iordachi (fost arbitru de Liga a II-a, președintele AJF Vaslui) și Alexandru Crișan (fost arbitru de Liga I, preșe-dintele Comisiei Municipale de Arbitri București). Odată cu mărirea baremurilor de arbitraj (din această sumă, arbitrii își vor plăti transportul, cazarea și masa), CCA a decis respectarea următoarelor reguli: > CCA se va ocupa atât de programul arbitrilor înaintea fie-cărui joc oficial, cât și de rezervările la hotel. Toate deconturile se vor face de FRF prin virament/card bancar; > Niciun arbitru nu va avea voie să contacteze înainte de joc persoane din cadrul și din anturajul clubului organizator al jocu-lui, dar și, desigur, clubul vizitator. Această interdicție este vala-bilă pe întreaga durată a sezonului competițional 2007-2008; > Orice încercare de contact din partea cluburilor trebuie anunțată imediat conducerii CCA; > Tăinuirea de către arbitri a unor asemenea încercări va fi aspru sancționată, mergându-se până la excluderea din arbitraj a persoanei (persoanelor) în cauză; > Cluburile organizatoare sunt obligate să asigure, în ziua jocului, transportul pentru arbitri de la hotel la stadion (astfel încât aceștia să ajungă la stadion conform dispozițiilor ROAF) și retur, după încheierea jocului. Arbitrii suceveni vor fi testați fizic după modelul CCA Cursurile de instruire din vară pentru loturile divizionare de arbitri „A“, “B” și “C” vor avea loc la Mediaș, astfel: 17.07.2007 – 19.07.2007 > participă: arbitrii și arbitrii asistenți din lotul „A” – Suceava este reprezentată de asistentul Sebastian Gheorghe. > cursul începe în data de 17.07. a.c., ora 15 > testarea fizică va consta din susținerea testelor FIFA (testul 1 și testul 2) 19.07.2007 – 21.07.2007 > participă: arbitrii din loturile „B” și „C” – Suceava este reprezentată de Vasile Păduraru, Vlad Ciobanu și Marius Șuhan. > cursul începe în data de 19.07. a.c., ora 16 > testarea fizică va consta din susținerea testului Cooper (minim 2800 m), 1×50 m și 1×200 m 21.07.2007 – 22.07.2007 > participă: arbitrii asistenți din loturile „B” si „C” – Suceava este reprezentată de Lilioara Grămadă și Constantin Doliuc. > cursul începe în data de 21.07. a.c., ora 14 > testarea fizică va consta din susținerea unui test (minim 2000 m în 8 minute) și 2×50 m. Președintele Comisiei Județene a Arbitrilor din Suceava, Gheorghe Ștefanovici, a ținut să precizeze că își dorește o prestație bună a “fluierașilor” aflați în subordinea sa. “ Întrucât campionatul Ligii a IV-a va începe pe 5 august 2007, timpul de pregătire al arbitrilor este foarte scurt, dar ștacheta nu coboară. La testarea fizică, ne propunem baremuri după modelul CCA-ului și cine nu le ia «stă în așteptare»” – a precizat șeful arbitrilor suceveni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI