Tineri ziariști suceveni, în Tabăra Națională de Reviste Școlare și Jurnalistică

În perioada 26 iunie – 2 iulie 2007, peste 60 de copii jurnaliști din întreaga țară au participat la Tabăra Națională de Reviste Școlare și Jurnalistică de la Muncel, județul Iași, pentru a face schimb de idei cu privire la realizarea revistelor din partea cărora au participat.
 

Tabăra Muncel, aflată într-o poieniță din interiorul unei păduri întinse, este deja un loc cu tradiție pentru micii jurnaliștii care au participat de peste cinci ani la Concursul Național de Reviste Școlare și Jurnalistică. Județul Suceava a fost reprezentat de paisprezece elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, însoțiți de dna învățătoare Maria Cical, de la Șc. Nr. 9 „Ion Creangă” Suceava. Ceea ce este de remarcat este faptul că din cele 31 de reviste laureate participante la tabără, 7 au fost din județul nostru, același număr reprezentând Capitala și județul Iași. Un clasament realizat de către mari dascăli ai secolului XX trimitea la trei poli culturali ai României, București, jud. Iași și jud. Suceava (cu precădere Fălticeni). Se pare că și în secolul XXI, podiumul Concursului Național de Reviste Școlare și Jurnalistică arată la fel, acest fapt demonstrând proverbul „așchia nu sare departe de trunchi”. Elevii din județul Suceava cu care am pornit spre tabără în dimineața zilei de 26 iunie au dat dovadă de la bun început de respect, voioșie, ambiție și dragoste față de frumoasa meserie de jurnalist. Pe parcursul taberei, s-a realizat revista de 32 de pagini „Muncel 2007”, la care au contribuit elevii din toată țara cu știri, reportaje, poezii și proză. S-a lucrat mult, au fost nopți nedormite pe un fond zgomotos „asigurat” de ventilatoarele computerelor, atât de necesare, dar a rezultat un produs „premium”, ce poate fi consultat atât pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași, cât și pe cel al revistei „Dumbrava minunată”, www.revistadm.lx.ro, sau chiar și la sediul revistei copiilor din Fălticeni din incinta Clubului Copiilor și Elevilor. Am avut plăcerea să particip activ la realizarea publicației „Muncel 2007”, contribuind cu ce am învățat în cei cinci ani de când m-am alăturat, la fel ca și mulți alții, în scorbura de vis a revistei „Dumbrava minunată”. Lacrimi și fiori reci ne-au cuprins toți cei paisprezece elevi, despărțindu-ne cu greu unul de altul, dar ambiționați de vorbele însoțitoarei, dna înv. Maria Cical, care ne-a spus să ne ținem în continuare de treabă. Sperăm că vom reuși să ne reîntâlnim și la anul… Doresc să-i amintesc aici pe toți cei din Suceava care au dormit mai mult sau mai puțin, au creat la lumina lunii și s-au plimbat prin pădurea taberei Muncel, cu scopul de a reaminti întregului județ că avem un cuvânt de spus în catastiful Ministerului Edu-cației și Cercetării, la sec-țiunea Concursului de Reviste Școlare și Jurnalistică. Din Câmpulung-Moldovenesc, „Lyceum 100” a fost re-prezentat de elevii de clasa a XI-a, Sergiu Nisioi și Cosmina Nicoleta Moroșan, cea din urmă reușind să obțină Premiul III la secțiunea Proză de la concursul ce s-a or-ganizat în cadrul Taberei Muncel 2007. De la „Joc secund”, un nume cu rezonanță în Suceava, ce duce cu gândul la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, au participat Mădălina Ștefana Groza (cu premiul III la secțiunea Grafică) și Ștefan Valentin Rusu (cu premiul II la Proză), ambii elevi de clasa a XII-a. Revista „Noi” și împreună cu Nistor Iacovici și Lia Manolache, viitori susținători ai examenului de Bacalaureat, au reprezentat Liceul de Artă Suceava, cu o activitate deosebită în cadrul secțiunii de Creație și Proză. Școala Nr. 10 Suceava a fost recunoscută pe plan național sub numele de „Revista 10 plus”, elevii participanți fiind Mihaela Lazăr și Emanuela Petronela Mandache, din clasa a VIII-a. Cei mai mici și mai voioși reprezentanți ai Sucevei la Tabăra de Reviste Școlare și Jurnalistică au fost de la Șc. Nr. 9 „Ion Creangă Suceava”, Andra Babii, cu premiul III la secțiunea Poezie, și Bianca Cristina Coștiug, cu mențiune la aceeași categorie. Cele două eleve de clasa a IV-a au reprezentat revista Mărțișor, revistă literară a claselor I-IV de la Eco-Școala „Ion Crean-gă”. Rădăuțiul nu a stat mai prejos, Cosmina Gabriela Chitan și Mihaela Grijincu fiind redactorii de clasa a VII-a de la „Interferențe”, revista Școlii Nr. 3 din localitate. Adriana Filip și subsemnatul, redactori crescuți și învățați la revista „Dumbrava mi-nunată”, ne-am întors cu pre-miul I pentru Artă Fotografică, precum și cu premiul special pentru tehnoredactarea re-vistei „Muncel 2007”. Ne-am dori să reprezentăm un model pentru jurnaliștii de astăzi! Din tabără am fost sfătuiți să citim mult, să scriem bine, să nu ingurgităm idei preconcepute din partea oamenilor cu influență, să fim cinstiți și punctuali și res-pectăm valorile umane care, din păcate, sunt încălcate grav de unii dintre așa-zișii „jur-naliști” din țară și de pe ma-pamond. ADRIANA FILIP, MIHAI TUDOSĂ, redactori la revista laureată „Dumbrava minunată”

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI