Aerostar Bacău este un club fondat în 1977. Până în 1992 a funcționat sub denumirea Aripile Victoria Bacău. Culorile clubului sunt galben-albastru-alb, iar stadionul pe care își dispută meciurile de pe teren propriu are o capacitate de 6000 de locuri. Echipa este pregătită de Gogu Munteanu, ajutat de Valentin Cioancă și Tică Sofronie. Pe lângă formația de Liga a III-a, Aerostar are și o echipă-satelit, Aerostar II, formată numai din juniori, care evoluează în Liga a IV-a. Președintele clubului, Doru Damaschin, a declarat, de curând, că își dorește ca, în sezonul 2007-2008, echipa băcăuană să atace promovarea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării. ”Avem un lot de 40 de jucători dintre care 25 sunt juniori. Perspective sunt, dar trebuie să încercăm o colaborare cu FCM Bacău și să beneficiem de un sprijin și din partea primăriei”, a spus Damaschin. La capitolul plecări, din acest intersezon, sunt date certe în privința a doi jucători de baza în campionatul precedent, ambii împrumutați: portarul Dulcianu, întors la Iași și Movileanu, revenit la Bistrița. În vizorul lui Aero-star sunt câțiva jucători din județele Moldovei și din Brăila. Pe 12 iulie, “aviatorii” vor pleca în cantonament la Mes-tecăniș. Cât privește noutățile, acestea sunt puține și fără nume. Au venit în probe: Sfârlog (Trotușul Onești), Vrabie, Danis (ambii de la Adjud), Murariu (revenit din Italia), Duță (AS Margineni), Apreotesei (revenit de la Inter Letea Veche) și Alexandru (revenit de la Acvila). Lotul Aerostarului îi cuprinde pe: Biliboc, Iacobuță, Glăvan, Andronache, Petrea, Miron, Dragotă, Radu, Constantin, Carp, Ov. Radu, Adăscăliței, Păsăila, Varea, Bitiușcă, Dutciuc, Șascău, Dragomir, Ghioc, Gindulescu, Danciu, Andronic, Lupu, Pleșcan, Bolog, Honea, Iacob, Toader, Vasilaș și Iulișca.
Adversarele Cetății Suceava din Seria I (II)
În sezonul 2006-2007, Aerostar Bacău a avut un parcurs bun, la un moment dat fiind implicată în lupta pentru un loc la barajul de promovare în Liga a II-a. În cele din urmă, formația băcăuană a terminat campionatul pe locul 5 și se anunță și în acest an una dintre echipele cu pretenții din Seria I a Ligii a III-a.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii