Pornind de la îndemnul scripturistic de mai sus, vom încerca să definim familia, în special familia creștină și o parte din problemele cu care se confruntă ea. În logica creștină, familia este inseparabilă de căsătorie, implicit căsătoria – Taină, iar a le cerceta pe rând este imposibil.
La originea vieții se află familia, iar temelia ei este căsătoria. În familie se dezvoltă personalitatea umană și tot acolo ia viață ideea de „aproapele” care trebuie respectat și iubit. Individul ajunge persoană responsabilă după ce trece mai întâi prin frământătura familiei – „cei șapte ani de acasă” -, pentru că ea este chipul miniatural al societății. Paul Evdochimov, un mare teolog ortodox, spunea că prin căsătorie omul se eliberează din starea de solitudine, izolare și separare egocentrică, fiind pre-dispus la a-și depăși propriile limite, a se abandona pe sine, a-și deplasa centrul de greutate spre altul, a i se dărui.1 Astfel, indi-vidul izolat caută ființa cu care să fie în armonie perfectă și per-sonală, ceea ce va duce în final la siguranța lui, la căldura uma-nă, încredere în viață, dragoste și fidelitate. Din punct de vedere juridic, căsătoria și, implicit, familia se bazează pe consimțământul liber al celor doi soți, însă religios capătă un caracter sfânt primind binecuvântarea lui Dumnezeu prin Sfânta Taină a Cununiei. Dragostea îi transformă pe soți în ființe superioare, capabile să creeze în raporturile interpersonale o comuniune vie și du-rabilă, superioară plăcerii obișnuite. Unirea matrimonială creș-tină este o reeditare a unității lui Hristos cu Biserica – mireasa Sa.2 Copiii sunt cei care împlinesc o familie, ei purifică egoismul cuplului, întărindu-i rezistența. Ei sunt rezultanta colaborării lui Dumnezeu cu părinții. Preocuparea părinților trebuie în-dreptată înspre formarea personalității copilului prin cultivarea lui spirituală și formarea religios-morală. În familie și sub oblăduirea directă a părinților copilul învață să fie bun, drept, cinstit, iubitor de semeni, altruist, calități care, mai târziu, îl vor ajuta să devină la rândul său membru al unei noi familii. Societatea modernă și deschiderea europeană au adus lucruri noi, dar au lovit necruțător în ceea ce se numește „Biserica do-mestică”, adică familia. Datorită nevoilor materiale, unul dintre părinți a plecat în străinătate, fiind atras de un câștig substanțial. La prima vedere, totul este perfect, însă odată ajunși departe de familie au apucat pe calea desfrâului sau a beției, uitând complet de scopul inițial, destrămându-se astfel familii cu copii, care vor fi nevoiți să ducă cu ei trauma unei vieți lipsite de dragostea ambilor părinți. De asemenea, există cazuri în care ambii părinți sunt plecați în străinătate la muncă, lăsându-și copii în grija bunicilor sau, mai rău, a vecinilor. Pentru a-și suplini lipsa ori pentru a scăpa de sentimentul de vinovăție că și-au părăsit copiii, chiar și temporar, îi amăgesc pe aceștia cu daruri scumpe și bani la discreție, având falsa impresie că se vor putea prevala astfel de critica de mai târziu a copiilor lor și de eșecul psihic al acestora. Se poate lesne observa, în via-ța de zi cu zi, că un copil suportă mai ușor lipsurile materiale decât lipsa unuia sau a ambilor părinți. De aceea, în fața unei asemenea hotărâri – despărțire temporară de familie –, părinții trebuie să cântărească avanta-jele, dar și dezastrul psihic în care își implică familia în mod inconștient. O altă provocare a familiei creștine o reprezintă neînțele-gerile parentale. Ele au consecin-țe foarte mari pentru copiii care asistă în mod frecvent la cer-turile dintre părinți. În acest caz cea mai bună soluție o repre-zintă o viață fericită și plină de armonie în familie, iar considerația reciprocă și plină de iubire, fidelitatea conjugală, împărtășirea reciprocă a necazurilor și bucuriilor, credința și evlavia vie vor conduce la formarea unei personalități moral-creștine a copilului. În societatea deschisă de astăzi, o altă provocare a vieții de familie o constituie viața conjugală, care s-a umanizat și s-a personalizat pe de o parte, iar pe de altă parte are tendințe inu-mane și apersonale, ceea ce duce în sfârșit la divorț și libertinaj, realități ce se află în contradicție cu morala creștină. Suntem apreciați în lume datorită tradițiilor noastre moș-tenite de la înaintași și păstrate intacte. Una dintre aceste moș-teniri este FAMILIA, temelia vieții religios-morale și creștine a poporului nostru. Să nu uităm, așadar, că respectând porunca divină: „Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă” (Matei XIX, 6; Marcu X, 9), perpetuăm testamentul sacru al neamului nostru. Preot IONEL-MUGUREL MARTINIUC, Parohia „Sfinții Apostoli” Solca 1 Cf. Paul Evdochimov, “Le mariage, sacrement de l’amour”, Editura ELF, Paris, 1947, p. 95. 2 Pr.drd. Nicolae Stoleru, “Viața morală a soților în cadrul unirii conjugale creștine”, în “Studii Teologice”, seria a II-a, an XXVI (1974), nr.7-8, p.540.
Comentarii