Autoritățile publice locale nu marșează, încă, așa cum ar trebui, la luarea măsurilor impuse de lege privind asigurarea salubrității localităților. Concluzia aparține șefului Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Constantin Harasim, care a precizat, ieri, într-o întâlnire cu presa, că va relua verificările în localitățile de pe malul pârâului Suha.
Este vorba despre Ostra, Stulpicani și Ostra, cărora comisarii de mediu le-au dat un termen de două săptămâni pentru a face curățenie în prejma cursului de apă și care, se pare, nu prea au luat avertismentul în serios. „Din ce am văzut până acum, nu prea au înțeles să facă curățenie și, în această situație, o să-și merite amenda”, a spus comisarul-șef. Domnia sa atrage atenția că, potrivit legii, primarii au obligația de a sigura implementarea la nivel local a angajamentelor luate de România în vederea integrării în Uniunea Europeană; să urmărească și să asigure îndeplinirea prevederilor din planurile regionale și județene de gestionare a deșeurilor și să elaboreze strategii și programe proprii de gestionare. De asemenea, edilii-șefi trebuie să se ocupe de asigurarea colectării selective, a transportului, neutralizării, valorificării și eliminării finale a deșeurilor, inclusiv a celor periculoase; de punerea la dispoziție a spațiilor necesare pentru această activitate și dotarea cu containere specifice, precum și de informarea, prin mijloace adecvate, a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deșeurilor de pe raza localității. Tot primarii sunt obligați să acționeze pentru refacerea și protecția mediului. Potrivit comisarului-șef Harasim, amenzile pentru neducerea la îndeplinire a acestor prevederi pot ajunge și până la zeci de mii de lei.























Comentarii