Vară încinsă

O fi din cauza încălzirii globale sau nu, dar cert e că parcă arde asfaltul. Se face din ce în ce mai cald. Și nu este decât începutul verii. S-au închis stadioanele și s-au deschis ștrandurile. Vânzările de bere cresc de la o zi la alta. Cine ar refuza una rece? Doar e anotimpul concediilor. Toți suntem puțin mai relaxați. Și dispuși să credem toate balivernele pe care or să ni le toarne impresarii și președinții de cluburi. Fiindcă pentru ei nu a venit vacanța. Au de muncă. Să vândă, să cumpere, să îi amețească pe suporteri, să dea subiecte tabloidelor… Ei n-au timp de bere.

 

Trebuie să-l “transfere”, ca în fiecare vară, pe Rădoi la Real Madrid. Și să negocieze trecerea lui Claudiu Niculescu la Inter, a lui Goian la Dortmund sau a lui Rivaldo în Giulești. Au de dat interviuri în care să promită calificări din grupele Ligii Campionilor, bugete de zeci de milioane de euro și pacte de neagresiune între cluburi rivale. Un lucru este cert. Cineva s-a săturat de căldură. Prea multă căldură. Rică Neaga numără zilele până la reveni-rea la Steaua. Fix acum trei ani, Rică s-a întors din deșert pentru că nu s-a pupat cu un emir, după o schimbare. Ce noroc pe Steaua… Rămași orfani de Mutu, piteștenii l-au răsfățat pe Neaga încă de când abia învățase drumul spre terenul de joc, prin tune-lul de sub oficiala arenei din Trivale. Neaga a luat asta ca pe ceva firesc, cum face orice copil care se crede ceea ce ar putea să fie, dar nu e, pentru că toate pe lumea aceasta se întâmplă la vremea lor. Iar vremea lui Rică Neaga nu sosise. Marele lui adevăr abia se bănuia pe Argeș, dar a fost suficient ca Steaua să-l cumpere ca pe un jucător fără de care nu mai putea să respire. Doi ani și jumătate, și Neaga, și Steaua au învățat că le poate fi bine unul fără celălalt, deși cel mai bine le era împreună. Curgea cu ru-găminți din ambele părți, o mereu ultimă șansă apărea când ultima șansă tocmai expirase nefericit. Bucureștiul, oraș electric și amețitor, l-a vrăjit pe atacant, între muzici asurzitoare și femei îmbietoare și insistente. Din talentul său rămăsese foarte puțin, după fiecare ne-putință fotbalistică. Și miro-sul plăcut al parfumurilor scumpe împrăștiate la hotarul dintre zi și noapte. Neaga se transformase dintr-o investi-ție într-o dilemă. Surghiunit în 2003 la mar-ginea nisipului care frige nu doar ochii, ci și sufletul, piteș-teanul s-a mirat că nu poate vedea fetele din preajmă. Nici ceaiul n-avea gustul tocmai potrivit, așa că acolo, în ar-tificialul ierbii încinse, lui Neaga i-a mai rămas un sin-gur lucru: fotbalul. Aruncat în pustiu, atacantul s-a salvat doar pentru că n-a avut alter-nativă. O pupătură refuzată l-a readus în Ghencea, puțin speriat; tocmai văzuse ceea ce putea să fie, fără să mai fie, de fapt, ceva. Lunile acelea din deșert au fost poate cele mai adevărate momente din viața lui. Restul ce a urmat, fotbalul sau și apropiata reve-nire în Ghencea, sunt doar detaliile unui destin cinstit. Pentru el, ca și pentru fot-baliștii și conducătorii de clu-buri, urmează o vară fierbin-te. Cu 1001 de povești care mai de care mai fantastice. Vedeți, chiar dacă ei au bani și notorietate, tot mai bine e de noi. Avem timp să stăm la umbră, să bem bere și să zâmbim. CRISTIAN MARCU