Suceava a fost reprezentată o singură dată în elita fotbalului românesc. În 1987, o echipă mică, dar alcătuită din câțiva fotbaliști talentați și pătimași față de culorile clubului pentru care evoluau, reușea să pătrundă în Divizia A. Astăzi, la 20 de ani de la acea performanță, fotbalul sucevean revine în anonimatul ligilor inferioare, iar microbiștii bucovineni cu greu își pot imagina că într-un viitor apropiat vor mai fi martorii unei performanțe asemănătoare cu cea din ’87.
Unii dintre jucătorii generației de atunci au acum tâmplele albe, dar gleznele le sunt încă puternice. Unii sunt acum antrenori, alții au încercat să facă orice numai pentru a rămâne aproape de „fenomenul fot-bal”, care i-a consacrat. Sucevenii nu trebuie să uite că acei jucători le-au adus atâtea satisfacții și le-au deschis gustul pentru fotbalul mare. Mulți dintre noi am învățat drumul spre stadionul Areni datorită lor. L-am învățat și l-am ținut minte, pentru că, la capăt, ani la rând, ne-a așteptat spectacolul fotbalistic, practicat de fotbaliștii cu care ne-am mândrit, iar pe care acum îi salutăm cu respect. Spectatorii mai vin și astăzi în aceleași tribune, dar jinduiesc încă după emoția încercată în anii ’60 sau, și mai puternic, la sfârșitul anilor ’80. La început, echipa se numea Flamura Roșie Burdujeni Activitatea fotbalistică a căpătat amploare la Suceava în anii ’50, odată cu înființarea echipei Flamura Roșie Burdujeni. După o perioadă în care a purtat mai multe titulaturi – Progresul, Vic-toria, Dinamo, Viitorul sau Chimia – a apărut și prima perfor-manță mai notabilă. La sfârșitul sezonului 1965-1966, Chimia Suceava obținea dreptul de a evolua în de-al doilea eșalon fotba-listic al țării. Până în anii ’75, când echipa se numea deja CSM Suceava, fotbalul nostru s-a zbătut în anonimatul diviziilor B și C. Beneficiind de un lot valoros, cu nume ca Avădanei, Prepeliță, Neacșu, Grosaru, Petrescu, Voinea, Stana, Căldăruș, Radu, Pan-telemon sau Chiriță și antrenori de prestigiu – Costică Rădu-lescu, Robert Cosmoc, Puiu Ionescu, Vasile Simionaș sau Ion Sdrobiș – CSM-ul a devenit o echipă cu pretenții în divizia a II-a, fiind abonată an de an la primele poziții ale clasamentului. 1987 – anul promovării Parcursul formației CSM Suceava a culminat cu promovarea în Divizia A, la finalul sezo-nului 1986-1987, după un cam-pionat foarte bun, în care suce-venii s-au duelat cu Politehnica Iași, moment despre care „bătrânii” își amintesc cu plă-cere. „În returul acelui cam-pionat, echipa a jucat foarte bine, câștigam meciurile la 3-4 goluri diferență. Adversarii veneau la Suceava cu gândul de a nu primi multe goluri”, spune fostul atacant Radu Cașuba, acum antrenor în Liga a IV-a. Din lotul de atunci au făcut parte: Alexa, Bucur, Gălușcă, Ovidiu Ciobanu, Ungureanu, Butnaru, Radu, Breniuc, Gafencu, Buliga, Mulțescu, Dîrman, Mucileanu, Liviu Goian, Susanu, Fl. Stoica, Murariu, Stoica, State, I. Popa, P. Grigore, Cașuba, Sfrijan, Păiuș, V. Mucileanu. Un moment deosebit trăit de fotbaliști a fost la meciul dis-putat la Iași, în care se juca, practic, promovarea. Pe un stadion arhiplin, cu 20.000 de suporteri, CSM-ul a învins cu 1-0, ob-ținând „biletele” pentru Divizia A. „Când am ieșit la încălzire și am văzut că trei sferturi din oamenii prezenți la meci se ridică în picioare pentru a ne saluta, ne-am dat seama că nu aveam cum pierde acel meci. Am câș-tigat, iar, la întoarcerea spre Suceava, ne-am întâlnit cu sute de mașini pline de suporteri care sărbătoreau promovarea noastră. A fost unul dintre cele mai plăcute momente ale cari-erei mele” – își amintește Flo-rin Cristescu, actualul antre-nor secund al Cetății Suceava. Fostul tehnician al Cetății Ion Radu a pus și el umărul la in-trarea în prima ligă, chiar dacă nu a mai apucat-o în teren. „În anul promovării eram ulti-mul dintre jucătorii mai vechi ai CSM, toți ceilalți se retrăse-seră. La finalul turului am de-cis să mă retrag și eu, pentru că mă simțeam stingher printre cei mai tineri. La Suceava era deja un nou val de fotbaliști: Cașuba, Cristescu, Buliga, Pă-iuș și Gafencu, niște jucători foarte promițători la acel moment”, o spune cu regret Ion Radu. Câte un televizor color și 8000 de lei pentru promovare În anii ’80 sportul sucevean beneficia de un suport consistent din partea prim-secretarului Gîrba, „un mare iubitor de fotbal, care a rămas legat de oraș și după plecarea sa la București” (I. Radu). „Recompensa pe care am luat-o atunci a fost aprobarea pentru un televizor color și 8000 de lei, deși prima promisă era de 15000 lei. Conducerea de atunci, văzându-se cu sacii în căruță, nu și-a mai respectat în totalitatea promisiunea făcută jucătorilor”, spune Victor Gălușcă, în prezent antrenor al Centrului de copii și juniori de la Cetatea. Debutul în primul eșalon a fost unul fericit pentru suceveni, 3-1 pe teren propriu cu FC Brașov și 2-2 în prima deplasare, la București, cu Sportul Studențesc. După două etape, CSM era pe locul 4, în urma granzilor Dinamo, Steaua și FC Argeș. „După meciul de la Sportul, toate formațiile și-au luat măsuri. Dacă la început eram văzuți ca o echipă modestă, de periferie, după egalul din deplasare am arătat că putem face față primului eșalon” (Radu Cașuba). Cu toate că echipa juca bine, au urmat o serie de rezultate mai puțin bune, iar CSM-ul ajungea, la mijlocul turului, în a doua jumătate a clasamentului. „Trebuie spus că am avut neșansa de a juca în primele etape cu echipele „dinamoviste”: SC Bacău, Flacăra Moreni, Victoria, formații care se „învârteau” în jurul lui Dinamo. Am fost pu-țin frustrați din acest punct de vedere. Nici arbitrajele de care am beneficiat nu au fost tocmai corecte. De exemplu, la Moreni, am luat gol din 11 metri deși faultul se făcuse la o distanță de 20-25 de metri. Acasă cu Victoria am primit gol la o fază în care mingea ieșise cu un metru în out, iar Ionel Augustin a continuat faza și Dragnea a marcat. Apoi, tot acasă, cu Bacăul, am făcut iar un meci bun, dar ni s-a refuzat cel puțin un penalti. Au fost multe asemenea meciuri în care nu era suficient să jucăm bine pe teren”, își amintește Florin Cristescu. La sfârșitul turului de campionat CSM Suceava era pe locul 15, urma pregătirea de iarnă și lupta pentru evitarea retrogradării. Nu contau doar banii Deși nu erau nici banii și nici condițiile de acum, jucătorii iubeau fotbalul cu adevărat și jucau din plăcere. „Atunci eram uniți; eram prieteni atât în afara terenului, cât și în teren. Poate se întâmpla asta și din cauză că nu erau mulți bani la mijloc și nici tentațiile de acum, care să nască invidia sau răutatea între jucători. Chiar dacă erau alte condiții, pe jucători îi unea dragostea pentru fotbal”, mărturisește Ion Radu, în prezent antrenor la Leonard Pașcani. În retur, CSM Suceava a avut evoluții bune, dar a fost „pân-dită” de ghinion la unele meciuri. Unul dintre momentele impor-tante ale părții a doua a campionatului 1987-1988 a fost partida pierdută cu 0-1, pe „Areni”, cu Universitatea Craiova. „Înfrânge-rea cu Craiova, care era o forță pe atunci, a fost momentul-cheie spre drumul retrogradării. Deși am jucat bine, în fața unui public entuziast, am pierdut datorită unui gol marcat de Mănăilă. După acest rezultat a urmat o cădere psihică a jucătorilor, la care s-au adăugat măsurile luate de conducerea clubului, după meciul cu Oțelul Galați, în care am luat bătaie din nou” spune Ovidiu Murariu, unul dintre cei mai tineri componenți de atunci ai echipei. Acum Ovidiu Murariu este antrenor principal la Juventus Fălticeni. Satul lui Nea Nicu „piaza rea“ a retrogradării Cu toate acestea, retrogradarea putea fi evitată dacă nu ar fi existat jocurile de culise generate de prea tolerata echipă a Scorniceștilor, localitatea natală a lui Ceaușescu. „Dacă rezulta-tele ar fi fost cele corecte și normale, la finalul turului FC Olt Scornicești trebuia să piardă un joc la masa verde pentru că a folosit un jucător suspendat. Dacă se întâmpla așa, noi jucam cu totul altfel meciul cu Corvinul Hunedoara și poate nu mai retrogradam”, crede Florin Cristescu. Cine nu era cu Steaua sau cu Dinamo nu avea nicio șansă în prima ligă Meciurile cu Steaua sau Dinamo stârnesc emoții în rândul foștilor jucători suceveni. „Partidele cu echipele susținute de regimul comunist aveau o tentă aparte. Când am jucat cu Steaua, care reprezenta 80% din echipa națională, ne-a fost puțin frică la început și a intervenit un moment mai delicat, pentru că naționala României avea după trei zile un meci pentru calificări la Campionatul European. La pauză a venit un oficial la noi în vestiar și ne-a spus să avem grijă să nu accidentăm vreun jucător stelist. Am jucat și noi așa cum am putut. Aveam stadionul arhiplin. Partidele se disputau de la ora 17, dar oamenii veneau cu trei ore înaintea începerii jocului”, spune Victor Gălușcă. Pentru Ovidiu Murariu, cel mai frumos moment a fost meciul cu Steaua, care a consemnat și debutul său, la numai 20 de ani, în Divizia A. „La Steaua jucau Iovan, Bumbescu, Lăcătuș, Majea-ru, Pițurcă. Era campioana Europei și a însemnat mult pentru mine să debutez într-un astfel de meci”, își amintește fostul mijlocaș. În ultima etapă în Divizia A, disputată pe teren propriu, CSM a învins cu 3-0 Petrolul Ploiești, dar sucevenii au retrogradat în aplauzele suporterilor. Fotbaliștii pregătiți de Vasile Simionaș și Ion Buzoianu au primit la finalul meciului aprecierea celor 10.000 de spectatori veniți pe Areni, care i-au iubit și au înțeles că, dacă depindea numai de fotbal, se putea mai mult. „Am retrogradat poate din cauza unei proaste organizări a conducerii clubului, chiar dacă în componența lui erau și oameni capabili. Președintele Constantin Alexa, unul dintre cei mai buni preșe-dinți de club pe care i-a avut Suceava, a avut merite deosebite pentru întreg sportul sucevean. Regretul cel mai mare este că am jucat numai un sezon în prima divizie. Păcat, pentru că aveam echipă bună, cu care puteam fi între primele 7-8 și să punem probleme formațiilor de top”, spune fundașul echipei din ‘87, Cristescu. De aceeași părere a fost și Victor Gălușcă: „CSM Suceava nu a fost orientată bine în acel campionat. Trebuia să fii ori cu Steaua, ori cu Dinamo ca să răzbați. Noi nu am mers cu nimeni și asta cred că a fost cea mai mare greșeală”. La 20 de ani de la cea mai mare performanță a fotbalului nostru local, echipa-fanion a județului a ajuns în Liga a III-a. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât la Suceava a fost întotdeauna un public iubitor de fotbal. Acum cu toții trebuie să ne consolăm cu ideea că prezentul fotbalistic este sumbru și, tocmai de aceea, generația ’87 își merită tot respectul pentru ce a realizat.
Comentarii