S-a jucat degeaba !!!

> Din cauza unui regulament pe care fiecare l-a interpretat cum a vrut, play-off-ul Ligii a IV-a se va rejuca
Play-off-ul Ligii a IV-a, în urma căruia urma să se desemneze echipa campioană a județului Suceava, s-a încheiat. Dar, culmea ironiei, se va rejuca! În urma rezultatelor din cele trei etape, CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, Rapid CFR Suceava și CS Gura Humorului au avut același număr de puncte, 5, caz în care, formația câmpulungeană era desemnată campioană.
 

Ieri însă, delegații echipelor calificate la play-off, respectiv Ion Prichici (Viitorul Arbore), Teodor Murariu (CS Gura Humorului) și Bogdan Tudoreanu (Rapid CFR Suceava) s-au întâlnit la sediul AJF Suceava pentru a solicita rejucarea competiției. Delegatul echipei Rarăul Câmpulung a refuzat să mai participe la finalizarea discuțiilor. Cei trei reprezentanți aflați la AJF și-au motivat dorința prin faptul că regulamentul aprobat în data de 21 mai 2007 nu s-a putut aplica, fiind „interpretativ”. Astfel, pct. 9 și pct. 1 din regulament se contrazic. Pct. 9, lit. c se referă, după susținerea celor trei delegați prezenți, la jocurile din play-off și nu „după cum greșit se înțelege, la cele din campionat”. Drept urmare, delegații echipelor în cauză au solicitat rejucarea play-off-ului după următorul program: > se respectă schema anterioară, referitoare la ordinea jocurilor: vineri 8 iunie, ora 16: Viitorul Arbore – CSM Rarăul Câmpulung, ora 18.30: CS Gura Humorului – Rapid CFR Suceava. Duminică, 10 iunie, ora 16: Rapid CFR Suceava – CSM Rarăul, ora 18.30: Viitorul Arbore – CS Gura Humorului și marți, 12 iunie, ora 16: CSM Rarăul – CS Gura Humorului iar de la ora 18.30: Rapid CFR-Viitorul Arbore; > criteriile financiare stabilite anterior rămân valabile; > departajarea în clasament se face astfel: 1. numărul de puncte (din play-off), 2. rezultatul jocurilor directe (din play-off; în caz de egalitate, după 90 de minute se exe-cută lovituri de departajare). Referitor la arbitri, s-a hotărât ca la centru să oficieze: Ionuț Marciuc, Vlad Ciobanu și Silviu Pintea, prin tragere la sorți. Asistenți vor oficia: Lucian Grigoraș, Florin Ruști, Laurențiu Melniciuc, Sebastian Gheorghe, Sergiu Moldovan, Lilioara Grămadă și Adrian Rădășanu. Arbitrii vor fi plătiți de echipe, după joc, la fel și observatorul. De asemenea, cheltuielile pentru medicul și ambulanțele prezente la stadion vor fi achitate tot de echipe.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI