Inspectorul general-adjunct Vasile Monacu a precizat ieri că nu vor fi prezenți atâția, cu siguranță unii elevi fiind plecați în străinătate, alții la „munci nedidactice”, precum păzitul oilor sau cositul, iar alții pentru că au abandonat școala, pur și simplu, pe parcurs, precum fetele rome care s-au măritat. Potrivit dlui Monacu, pentru cei care nu se prezintă nici la etapa a II-a, va mai fi organizată încă una, în luna august, elevii care nu vor participa nici la ultima riscând să rămână repetenți, întrucât nu li se va încheia media la disciplinele respective. Potrivit unui comunicat al MECT, Comisia de organizare și desfășurare a tezelor cu subiect unic a trebuit să extragă ieri două variante de subiecte, din cauză că IȘJ Mehedinți nu a putut prelua prima variantă trasă în jurul orei 6, repetând procedura și trăgând în final varianta cu numărul 10. La nivelul țării, în această a doua etapă au fost așteptați să participe circa 9000 elevi. Pe 12 iunie este programată teza unic la română.
În 87 de școli sucevene s-a desfășurat ieri teza cu subiect unic la matematică, din a doua etapă, pentru elevii care au lipsit la prima, IȘJ estimând că ar fi trebuit să dea această teză 197 elevi. Acest număr a fost calculat făcându-se diferența între elevii înscriși în clasa a VII-a la începutul anului școlar și cei care au dat aceste teze în prima etapă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii