Prefectul Orest Onofrei a declarat, luni, într-o conferință de presă, că, deși în județ nu există probleme majore de indisciplină sau situații conflictuale între instituțiile statului, consideră că lipsa unui număr de 20 de șefi de instituții, din totalul de 47, de la ședința la care au fost convocați este un semnal de alarmă. El a anunțat că Prefectura Suceava a început, de luni, evaluarea activității tuturor instituțiilor descentralizate din județ, urmând ca săptămâna viitoare să fie finalizată cu un raport pentru fiecare director în parte. De la întrunirea de sâmbătă au lipsit toți directorii PD, cu excepția șefului de la ARR, dl Viorel Hrebenciuc, dar și unii dintre cei apropiați de PLD, cum ar fi inspectorul școlar general al județului Suceava, dl Petru Carcalete. “La Suceava nu avem probleme majore, nu am avut probleme de frondă sau de nesupunere, dar s-ar putea să existe blazare și oboseală, poate delăsare”, a declarat dl Onofrei. El a subliniat că principala atribuție a unui șef de instituție este să pună în aplicare programul de guvernare al ministerului de resort și „nu să stea cu ochii la ce se întâmplă la București”. El a arătat că primul lucru pe care trebuie să-l facă cei 20 de directori care au lipsit sâmbătă este să răspundă la scrisoarea pe care le-a trimis-o, prin care le cere explicații asupra absenței, cu atât mai mult cu cât gestul lor a pus și Prefectura într-o situație delicată în fața secretarului de stat. “Este pentru prima dată când lipsesc oameni de la o convocare și lipsesc în masă tocmai când vine un secretar de stat pe problemele lor”, a spus prefectul. Dl Orest Onofrei nu a exclus ca după evaluare să fie cazuri pentru care va propune ministerelor de resort sancționarea unor directori, care poate merge până la propunerea de înlocuire din funcție.
Prefectul, despre unii „descentralizați”
Activitatea tuturor conducerilor instituțiilor descentralizate din județul Suceava va fi evaluată în această săptămână, după ce aproape jumătate dintre șefi au lipsit, sâmbătă, de la o întâlnire cu un secretar de stat din MIRA. Aproape toți directorii PD de instituții descentralizate din județul Suceava și unii direc-tori apropiați de PLD au lipsit, sâmbătă, de la o ședință la care a participat secretarul de stat în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, dl Marian Petrache, ce a fost organizată de Prefectura Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii