> Actorul britanic Hugh Grant a fost arestat și interogat de poliția britanică în urma acuzațiilor formulate împotriva sa de un fotograf care susține că celebrul actor l-a atacat cu o… caserolă de fasole. Fotograful Ian Whittaker a declarat pentru tabloidul Daily Star că a fost atacat de Hugh Grant (46 de ani) în apropiere de reședința acestuia. Whittaker susține că Grant l-a abuzat fizic și l-a lovit cu caserola de fasole. Tabloidul britanic a publicat chiar fotografii cu celebrul actor ținând caserola de fasole ridicată amenințător deasupra capului. Avocații lui Hugh Grant s-au rezumat să confirme existența incidentului, anunțând că actorul este supus unei investigații a poliției. > Paris Hilton, moștenitoarea imperiului hotelier, se află pe locul întâi al unui top în care cititorii de internet au ordonat… cele mai nesu-ferite vedete. Pe locul doi este actrița Lindsay Lohan, care, apreciază vizitatorii site-ului, „vine încet, dar sigur, din urmă”. „Mai are de învățat puțin cum se fac adevăratele prostii din lumea celor celebri și bogați”, spun realizatorii topului. Tom Cruise a fost onorat cu locul trei, motivul pentru care este antipatizat fiind acela că „vrea să convingă pe toată lumea, forțat, dacă se poate, că religia scientologică (al cărui adept este – n.red.) este mai bună decât ciocolata”. Fostul soț al lui Britney Spears, Kevin Federline, urmat îndeaproape de aceasta, cântăreața Jessica Simpson, actrița Tara Reid și cântărețul Michael Jackson au fost și ei catalogați de internauți ca fiind vedete nesuferite.
> Autoritățile indiene din orașul Jaipur au emis un mandat de arestare pe numele lui Richard Gere sub acuzația de obscenitate în public, după ce starul de la Hollywood a sărutat-o pe obraz pe actrița indiană Shilpa Shetty. Instanța de judecată care a emis acest mandat susține că acest sărut „a depășit toate limitele vulgarității”. Judecătorul care a semnat mandatul de arestare a văzut înregistrarea video a acestui sărut în public și l-a caracterizat drept „foarte erotic și explicit”, susținând că un astfel de gest încalcă legile stricte indiene împotriva obscenității în public. Conform legilor indiene, o persoană găsită vinovată pentru un act obscen în public, poate fi pedepsită cu închisoare de până la 3 luni.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!





























Comentarii