Liberalii suceveni au ajuns la concluzia că Băsescu trebuie demis

Liberalii suceveni vor convinge membrii și simpatizanții partidului că președintele suspendat al României, dl Traian Băsescu, trebuie demis, și în consecință vor face campanie în numele acestui obiectiv. Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, dl Ion Lungu, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că liberalii „vor fi mobilizați” în perioada următoare și că se va face o campanie civilizată de informare a oamenilor asupra efectelor rezultatului referendumului ce se va desfășura pe 19 mai, care va decide dacă Traian Băsescu va mai rămâne sau nu președintele românilor.
 

„Vom realiza o campanie de informare. Vrem ca oamenii să știe cum s-a ajuns aici și că cel care nu a respectat Constituția României este chiar președintele țării. Lucrul acesta nu va trebui să se mai întâmple”, a mai spus dl Lungu. Vineri seara liberalii s-a reunit în ședință pentru a stabili un director de campanie și pentru a creiona o strategie la nivel județean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI